TVS Brașov, una dintre cele mai „bătrâne” televiziuni din țară, și-a întrerupt azi emisia, după mai bine de 20 de ani de existență în peisajul media brașovean. Oficial, televiziunea este în revizie tehnică, dar toți angajații au fost anunțațI de proprietarul Gheorghe Maftei că postul nu mai poate fi susținut financiar. „Asta deși reușeam să ne strângem banii de salarii”, au explicat angajații televiziunii.
„Revizia tehnică” a fost anunțată pentru ca televiziunea să nu își piardă licența în așteptarea unui investitor care să salveze brandul cu 23 de ani de existență. Practic, televiziunea ar avea timp trei luni de zile să revină on-air.
La TVS Brașov s-au lansat nume importante ale peisajului media de dinainte și după anul 2000, printre care și un fost secretar de stat, Marius Fecioru, dar și Radu Moraru sau Nora Dudiță, fostă Buda.
Contactat telefonic, Gheorghe Maftei, ne-a declarat că deocamdată televiziunea este în revizie „și mai vedem”.
Închiderea televiziunii brașovene vine pe fondul unei piețe media locale tot mai slăbite, rând pe rând dispărând ziare, posturi de radio și televiziuni. Ideea folosirii unui trust media doar pentru interese politice se pare că nu mai este viabilă. Ultimele televiziuni închisă la Brașov au fost Realitatea TV și Antena 1 Brașov, iar cele care încă mai rezistă nu se simt nici ele foarte bine.
TVS Brașov a intrat oficial în „revizie tehnică”. Neoficial, s-a închis
1
Articol precedentMiercuri se deschide stația de vizavi de SIF Transilvania. Stația de pe Nicolae Iorga va fi dezafectată
Următorul articol Trei mașini din zece circulă fără RCA

Alte stiri similare
PSD și PNL au adoptat rapid și fără o dezbatere adecvată noua lege a pensiilor, un act normativ cu impact…
De la 1 ianuarie 2024, alocațiile de stat pentru copii ar trebui să fie indexate cu rata inflației. O indexare cu…
Deși au de dezbătut proiecte importante pentru comunitatea brașoveană, cum ar fi derularea unor noi investiții sau alocarea unor sume…
Guvernul din Grecia a decis să introducă o nouă taxă pentru turiști, după ce țara a fost devastată de incendii…
CNAIR a prelungit cu peste o lună, până la 28 decembrie 2023, evaluarea celor nouă oferte pentru modernizarea DN 73…
Decizia impunerii unei limite de timp pentru dezbateri în cadrul ședințelor de Consiliu Local a fost luată din nou în…
foto:oradesibiu.ro. Traficul este blocat, marți, pe DN1, în localitatea Porumbacu de Jos, pe sensul de mers Brașov – Sibiu, din…
La data de 27 noiembrie, la Poliția Stațiunii Predeal, un apel la numărul de urgență 112 a mobilizat polițiștii într-o…
Începând cu data de 01.12.2023, programul Camerei de Gardă Adulți și cel al Camerei de Gardă Pediatrie din cadrul Spitalului…
Grupul german Schaeffler a decis să majoreze oferta făcută pentru preluarea Vitesco Techologies de la 91 euro/acțiune la 94 euro/acțiune,…
foto: arhiva Angajații Direcției Județene de Statistică Brașov au declanșat astăzi un protest spontan, începând cu ora 11.00. Aceștia își…
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” (ADI ISO Mediu Brașov) Brașov a apelat la un consultant de specialitate pentru a…
Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de viscol, valabilă în intervalul 28 noiembrie, ora 12:00 – 28 noiembrie, ora…
În ședința de astăzi a Consiliului Local Brașov ar urma să fie dezbătută și rectificarea bugetului municipiului. Unul dintre capitole…
Sursa FOTO: Muzeul de Etnografie Brașov Calendarul internațional ne amintește faptul că pe 28 noiembrie este ziua lucrătorilor din agricultură,…
Primăria Brașov a încheiat în octombrie 2019 procedura de preluare a Stadionului Tineretului, după ce lichidatorul Clubului FC Brașov a pierdut…
Edilii brașoveni vor să contracteze noi servicii de asistență tehnică și dirigenție de șantier pentru urmărirea lucrărilor de întreținere și…
Un copil minor poate ieși din țară doar cu pașaport/ buletin dacă e însoțit de ambii părinți. Dacă e cu…
Fiscul brașovean scoate la vânzare o garsonieră de 34 de metri pătrați pe strada Dealul Cetății din centrul Brașovului. Imobilul…
Strada Mihai Viteazul rămâne un punct de interes pentru noi dezvoltări imobiliare. În acest sens, în data de 14 decembrie,…
Un comentariu
Vezi Ovidiu ca Antena 1 Brasov nu a fost inchisa !!!