De ieri s-a dat oficial startul la schi pe pârtiile din Masivul Postăvarul. Temperaturile care au scăzut sub zero grade Celsius au permis înzăpezirea artificială a cinci pârtii. Astfel, se poate schia în condiții optime pe pârtiile Kanzel, Ruia, Drumu Roșu, dar și pe părțile superioare ale pârtiilor Lupului și Sulinar. Pe acestea stratul de zăpadă, în cea mai mare parte artificială, este de 40 de centimetri, după ce a fost bătătorit de cu ajutorul celor patru ratracuri pe care le au în dotare administratorii domeniului schiabil. În total, până la această dată, pentru înzăpezirea pârtiilor au fost consumați 32.000 de metri cubi de apă. „Toate cele 32 de tunuri și cele 120 de lăncii sunt pregătite pentru funcționare, astfel ca în cazul în care temperaturile vor scădea din nou sub – 4 grade Celsius să le pornim din nou. Din prognoza meteo am înțeles că după data de 1 ianuarie vremea se va răci, astfel încât să putem produce zăpadă artificială pentru întreg domeniul schiabil, dacă nu va ninge”, a explicat Miklos Gantz, administratorul public al Brașovului. În acest moment în lacul de acumulare de la Ruia sunt aproximativ 115.000 mc de apă, dintr-un total de 140.000 mc.
Turiștii, îndrumați de jandarmi și salvamontiști de pârtii
Turiștii vor fi îndrumați pe pârtii atât de jandarmi, cât și de către salvamontiști, ținând cont că se poate schia doar pe anumite tronsoane ale unor pârtii, astfel încât să fie preîntâmpinate accidentele. „Suntem pregătiți să intervenim pentru a acorda sprijin persoanelor care suferă accidentări pe pârtii, dar și să asigurăm ordinea și liniștea publică în zona stațiilor de plecare ale instalațiilor de transport pe cablu, unde se produce aglomerație. Îi sfătuim pe cei care vin la schi să nu meargă mai departe de Ruia, fiindcă nu mai este zăpadă bună pentru schi, astfel că există riscul de accidentări. De asemenea, îi îndrumăm pe turiști spre zonele unde nu există pericole pentru practicarea sporturilor de iarnă”, a precizat lt. col. Marian Mălușelu, ofiţer coordonator al structurii de Jandarmerie Montană din Braşov.
Odată cu deschiderea oficială a pârtiilor și-au făcut apariția și primii iubitori ai sporturilor de iarnă, dar și primii „învățăcei” care au venit special din Capitală în tabără în Poiană pentru a învăța să schieze. „Se schiază în condiții foarte bune. Pârtia este excelentă. Deja am făcut două coborâri pe Drumul Roșu”, a mărturisit Sergiu Dobre.
Ce instalații de transport sunt funcționale
De asemenea, începând de ieri au fost pornite și instalațiile de transport pe cablu care fac legătura cu vârful masivului. În prezent este funcțională Telegondola Postăvarul, Telecabina Kanzel, dar și Telescaunul și Teleschiul Ruia. Tarifele la transportul pe cablu au rămas aceleași ca și în ultimii patru ani. Pentru telecabine, telescaune, telegondole şi teleschiuri, preţul cartelelor este în funcţie de numărul de puncte. Astfel, preţul pentru o cartelă cu şase puncte costul este de 30 de lei pentru adulţi, 15 lei pentru copii, cu 10 puncte, 40 de lei pentru adulţi şi 25 pentru copii, cu 20 de puncte, 70 de lei pentru adulți şi 40 de lei pentru copii, cu 30 de puncte 100 de lei pentru adulţi, şi 55 de lei pentru copii. O cartelă cu 60 de puncte va avea, şi în acest nou sezon de iarnă, preţul de 180 de lei pentru adulţi şi 100 de lei pentru copii, de 80 de puncte 210 de lei pentru adulţi şi 125 de lei pentru copii, de 120 de puncte, 310 de lei pentru adulţi şi 170 de lei pentru copii, de 180 de puncte 420 de lei pentru adulţi şi 225 lei pentru copii, iar pentru o cartelă de 240 de puncte preţul va fi de 530 lei pentru adulţi şi 290 de lei pentru copii. Pentru o urcare simplă cu telecabina biletul tip cartelă va costa 20 de lei pentru adulţi, iar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani, 10 lei. O urcare şi o coborâre cu telecabina va costa 35 de lei pentru adulţi, (preţul fiind majorat în 2013 cu 5 lei), şi 17 lei pentru copii, iar o coborâre, 20 de lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii.