Google Maps pentru iPhone și iPad oferă, începând de ieri, informații despre orele la care magazinele sunt aglomerate și prețurile la benzină.
Cum ne-a obișnuit, Google aduce pe iOS, cu câteva luni întârziere, facilitățile lansate inițial pe propria platformă, Android. Ambele funcții care ajung acum pe iOS sunt disponibile utilizatorilor de Android încă din luna septembrie. Când cauți orice magazin care lucrează cu publicul, Google Maps, pe lângă programul normal, va afișa și orele în care acesta este cel mai aglomerat, pentru a ști când să le eviți.
Noua funcție este disponibilă global și vine în completarea altei facilități utile lansate în cursul acestui an, facilitate care avertizează utilizatorul dacă locul de destinație ar putea fi închis la ora la care ajunge.
Un exemplu concret: folosești Google Maps pentru a ajunge la o croitorie, iar aplicația calculează că vei parcurge drumul până acolo în 40 de minute. În cazul în care croitoria se închide în 40 de minute, Google Maps îți va spune acest lucru înainte să pleci la drum. În completare, noua facilitate îți va spune că s-ar putea să fie aglomerat la croitorie, dacă este cazul, la ora la care vei ajunge.
A doua facilitate lansată pe iOS afișează prețul pe care benzinăriile îl practică pentru combustibili și, din păcate, este disponibilă deocamdată doar în Statele Unite și Canada. Ambele facilități vor fi implementate treptat, astfel că nu toți utilizatorii le vor avea la dispoziție din același moment.
Google Maps afișează date despre aglomerația din magazine și prețul benzinei
0
Articol precedentUn sibian explică de ce Brașovul s-a făcut de râs în semifinala concursului pentru desemnarea Capitalei Culturale Europene 2021
Următorul articol Factura la curent se reduce cu 4-5% de anul viitor

Comenteaza aceasta stire
Alte stiri similare
Maica Pavelida, cunoscută în calitate de discipol al Părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop, s-a stins din viață. Ea…
Călătorii care au ales trenul pe ruta Brașov – Baia Mare au trăit clipe de coșmar. Întreaga noapte s-au confruntat…
Sursa foto: Adevărul Chiar dacă Brașovul are cel mai mare târg de Crăciun din istoria sa, numărul vizitatorilor este atât…
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat ieri o acțiune, care a vizat prevenirea si combaterea unor…
Un urs a fost surprins săptămâna aceasta în Poiana Brașov. Nu oriunde, ci pe strada principală din stațiune. Ursul, care…
Porcul nu trebuie interzis şi nu se va interzice niciodată în România, iar ideea acordării de tichete pentru achiziţia de…
Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, recomandă părinţilor, în contextul sărbătorii de Moş Nicolae, să…
Un accident grav, cu cinci victime, a avut loc ieri după-amiază, pe DN 1 la Predeal. Trei maşini s-au ciocnit violent,…
Pasionații de sport și mai ales de zăpadă se pregătesc să își petreacă timpul și pe pârtiile de schi din…
Foto: Economedia Primul tren nou cumpărat în ultimii 20 de ani a intrat în România sâmbătă noapte și este pe…
Pentru evitarea aglomerării DN 1 București – Ploiești – Brașov la finalul minivacanței de 1 Decembrie, polițiștii recomandă rute alternative.…
În această seară, clădirea Primăriei Brașov și literele de pe Tâmpa vor fi luminate în culoarea mov, pentru a marca…
Pompierii brașoveni au intervenit pentru degajarea a trei arbori: de pe DN 1E ( Brașov-Poiana Brașov), respectiv strada Carpaților și…
Trafic blocat pe DN 1, din cauza unui accident rutier petrecut la Predeal. 5 persoane au fost rănite
Traficul rutier este blocat pe DN1, în zona localității Predeal, din cauza unui accident de circulație. „În accident sunt implicate…
O familie cu experiență în turism a construit cu fonduri proprii un muzeu dedicat lui Dracula. Instituția culturală se află…
Polițiștii din Râșnov au identificat 11 căruțe, care transportau lemne tăiate ilegal. „ În data de 01.12.2023, politistii din cadrul…
De Sfântul Andrei, în jurul orei 23.50, aparatul radar cu care acționau polițiștii brașoveni a indicat că o mașină circula…
O femeie din Zărnești a chemat Poliția de Ziua Națională a României, după ce a fost bătută de soțul ei.…
Google a început să șteargă conturile inactive de Gmail începând de vineri, 1 decembrie, conform unei noi politici de securitate, scrie CNBC.…
Postul Crăciunului 2023 nu este atât de strict precum este cel al Paştelui. Astfel, Postul Crăciunului are mai multe zile cu dezlegare…