*Totuși, problemele cauzate de reducerea numărului de rezidenți rămân aceleași și la nivel local
În timp ce la nivel național situația demografiei este dezastruoasă, Institutul Național de Styatistică anunțând că România a rămas cu mai puţin de 20 de milioane de locuitori, iar până în 2050 populaţia va ajunge la 14,5 milioane de persoane, la Brașov, cel puțin, situația este ceva mai liniștită. Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică, dacă în județ numărul populației este în creștere, în municipiul Brașov scăderea este de circa 11.000 de persoane din 2004 până în 2015.
În prezent, populația rezidentă a municipiului este de 290.771 de persoane, în timp ce în anul 2004 erau 301.810 persoane care locuiau în municipiul reședință de județ. Totuși, și la nivelul Brașovului, problemele rămân aceleași ca la nivel național, scăderea fiind mai redusă aici datorită existenței locurilor de muncă, nu neapărat mai bine plătite decât în alte zone. Crearea de locuri de muncă a condus la un val de migrație a populației din altă zonă spre orașul de sub Tâmpa. Brașovul va fi, de asemenea, afectat economic de scăderea populației.
Migraţia externă, scăderea ratei fertilităţii şi rata alarmantă a mortalităţii infantile din România faţă de alte state europene sunt o parte dintre factorii care contribuie la scăderea populaţiei, însă la nivelul guvernelor şi al parlamentelor din ultimii ani nu a existat o preocupare reală pentru această problemă care va costa enorm România în viitor, au spus specialiştii Institutului Naţional de Statistică.
Potrivit unei analize realizate de profesorul Gheţău, în variantă de fertilitate constantă, România va ajunge în 2050 la o populaţie totală de 14,5 milioane de locuitori. Întrucât ponderea persoanelor vârstnice din structura populaţiei va fi mult mai mare, impactul economic al declinului demografic va fi semnificativ. „Va trebui refundamentat întregul sistem de asigurări sociale şi de sănătate, pentru că raportul de dependenţă arată că va fi o sarcină economică enormă pentru populaţia activă. În alte state deja se discută despre aceste lucruri”, a mai spus profesorul Vasile Gheţău, director al Centrului pentru Cercetări Demografice al Academiei Române.
Mai multe decese decât nașteri
Din 1990 până în 2013, o pondere de 70 – 80% din reducerea populaţiei rezidente s-a datorat în special migraţiei externe, însă în perioada 2013- 2014 populaţia a scăzut mai ales ca urmare a diferenţei mari dintre numărul de persoane decedate şi numărul de nou-născuţi, potrivit lui Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Naţional de Statistică.
„În 2014, a avut loc o reducere cu 80.000 a populaţiei ca urmare a factorilor naturali, aceasta fiind diferenţa dintre numărul persoanelor decedate şi al noilor născuţi vii. Această reducere echivalează cu dispariţia a două oraşe mici în fiecare an. În plus, populaţia României a mai scăzut în 2014 cu 40.000 de persoane ca urmare a migraţiei externe”, a explicat Tudorel Andrei.