Brașovul se află pe locul trei într-un top al creditelor restante, cu o valoare de 1,1 miliarde de lei. Lider detașat este Bucureștiul, cu 7,9 miliarde de lei, urmat de Timiș, cu restanțe de 1,2 miliarde de lei. Următoarele județe în acest top sunt Constanţa (868 milioane lei), Bihor (850 milioane lei), Cluj (767 milioane lei) şi Sibiu (739 milioane lei). La polul opus se află judeţele Călăraşi (89,6 milioane lei) şi Covasna (53,1 milioane lei), cu cele mai reduse stocuri de credite restante.
Credite de aproape 4 miliarde de lei erau restante în județele din Transilvania, la un volum total de 34,3 miliarde de lei. Regiunea are disparități importante în privința disciplinei la plată. Județele Brașov și Sibiu, printre cele mai dezvoltate din țară, conduc în topul restanțelor din regiune, cu rate de 16%, în timp ce Clujul, cu credite de peste 10 miliarde de lei, are o rată a restanțelor de 7,7%, iar Mureșul, de 8,5%. În Hunedoara, Alba, Harghita și Bistrița-Năsăud, rata vriază între 10 și 15%.
Cele mai mici restanțe sunt înregistrate în Covasna, atât în procente, cât și în sume nominale, cu 7%, respectiv 54 de milioane de lei. Însă județul cu populație majoritar maghiară are și cel mai mic volum al creditelor din România, de 760 de milioane de lei.
Brașovenii au restanțe de 1,1 miliarde de lei la bănci
0
Add A Comment
Alte stiri similare
Demolarea vechii cabane şi construirea uneia noi în Valea Sâmbetei a stârnit discuţii aprinse și nemulțumiri în spațiul public. Astfel,…
Primăria Brașov a scos la licitație în luna ianuarie achiziția de servicii de elaborare a Proiectului Tehnic (inclusiv asistenţă tehnică…
Compania Apa vrea să demareze o nouă investiție de anvergură în municipiul Brașov. Vizate sunt cartierele Tractorul și Bartolomeu, unde…
Știați trucul folosit de hotelieri pentru o mireasmă proaspătă în camere? Este vorba despre o metodă naturală, fără odorizante artificiale,…
Talonul auto, așa cum mai este numit, face parte din lista documentelor obligatorii pe care șoferii sunt obligați să le…
Poate fi greu și chiar impoibil să eviți complet obiectele de plastic în gospodărie, dar există câteva ustensile pe care…
Pe măsură ce temperaturile cresc, deși în România nu este cazul în aceste zile, tot mai multe insecte își fac…
Candidatul AUR în turul doi la alegerile prezidenţiale, George Simion, nu s-a prezentat la dezbaterea Digi24 de luni seară, dar…
Elevii de clasa a II-a susţin în această săptămână Evaluarea Naţională, prima probă având loc marţi. Calendarul Evaluării Naţionale la…
Doi ursuleți de doar 3 luni au fost preluați, duminică, de reprezentanții Sanctuarului Libearty din Zărnești. Micuții au fost descoperiți…
Primarul George Scripcaru a făcut o radiografie a situației financiare a municipalității brașovene, după ce în ultimii ani au fost…
Brașovul trece la o nouă etapă de modernizare a sistemului de colectare selectivă a deșeurilor de la populație, prin extinderea…
Postul de televiziune Digi24 organizează luni, 12 mai, de la ora 19:00, o dezbatere electorală între George Simion și Nicușor…
Vremea s-a răcit accentuat în ultima perioadă, iar la finele săptămânii trecute chiar a nins pe vârful munților. În această…
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că pe DN 1 Sibiu-Făgăraș, în zona localității Sărata, județul Sibiu,…
SIE angajează spioni, iar recrutarea se face prin intermediul rețelelor clasice, ”civile”, cum ar fi banalele târguri de joburi. Serviciul…
În această săptămână, Brașovul răsună din nou sub semnul excelenței muzicale, odată cu desfășurarea Festivalului Internațional al Muzicii de Cameră,…
Un motociclist cu o experiență de 2 săptămâni în „strunitul” unui bolid pe două roți a fost identificat de polițiștii…
Reprezentanții Companiei Apa Brașov anunță că furnizarea apei va fi întreruptă, marți, 13 mai, între orele 8.00 – 20.00, pe…
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a anunțat, luni, într-un interviu la Europa Liberă, că el îl va vota pe…