Constructorul de automobile de lux Jaguar Land Rover (JLR) şi Guvernul slovac urmează să semneze în cursul acestei săptămâni un acord oficial privind construirea unei uzine pentru producţia de automobile în Slovacia, au declarat pentru Reuters o serie de surse din interiorul Guvernului slovac. Anterior, Jaguar Land Rover, companie controlată de grupul indian Tata Motors, a anunţat că a ales oraşul Nitra, din vestul Slovaciei, pentru a construi o uzină care ar urma să devină operaţională în 2018 şi a cărei capacitate de producţie ar putea ajunge la 300.000 de automobile pe an. Grupul britanic testase inițial și Brașovul pentru a construi această fabrică, având în vedere faptul că orașul de sub Tâmpa a atras foarte mulțI producători de componente auto.
Industria auto este componenta principală a economiei Slovaciei, în condiţiile în care mai mulţi constructori auto, precum Volkswagen, Kia şi Peugeot, au deja uzine de asamblare în această ţară membră a zonei euro.
Slovacia a câştigat această investiţie estimată la aproximativ 1,85 miliarde de dolari în faţa Poloniei, care era, de asemenea, una dintre principalele candidate pentru amplasarea fabricii. Alte state luate în calcul de Jaguar pentru noua unitate au fost SUA şi Mexic. „Expansiunea globală a afacerii noastre este esenţială pentru susţinerea unei creşteri solide pe termen lung. Datorită dezvoltării industriei auto, Slovacia reprezintă o potenţială oportunitate atractivă pentru noi”, a afirmat în luna august a acestui an directorul general al Jaguar Land Rover, Ralf Speth.
Jaguar Land Rover a anunţat că, în 2015 – 2016, va cheltui 3,6 miliarde de lire sterline (5,6 miliarde de dolari) pentru dezvoltarea de noi vehicule şi cheltuieli de capital. Jaguar Land Rover a vândut anul trecut peste 460.000 de vehicule anul trecut, în creştere cu 9% comparativ cu 2013. Compania are aproximativ 35.000 de angajaţi, cei mai mulţi în Marea Britanie.
Investiţia Jaguar la Brașov urma să creeze 8.000 de locuri de muncă.
Jaguar Land Rover investește 1,85 miliarde USD în Slovacia, după ce luase în calcul și Brașovul
2Alte stiri similare
Președinta USR, Elena Lasconi, îi cere demisia senatorului Irineu Darău, după ce acesta a anunțat că s-a autosuspendat din partid…
Un cuplu a fost agresat într-o parcare din Ploiești de către un șofer supărat că a fost atenționat, din cauza…
Sâmbătă, 26 aprilie 2025, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, publicul este invitat la un spectacol de balet…
Fermierii germani se confruntă cu decizii dificile, pe fondul majorării iminente a salariului minim la 15 euro pe oră în…
În România, pentru a beneficia de pensie la limita de vârstă, trebuie să fi lucrat cel puțin 15 ani. Deși…
Daniel Gligoraș, fostul manager public al județului Brașov și, ultima oară, director general al Companiei Apa Brașov, va fi noul…
În Poiana Brașov, soarele a fost cel mai frumos cadou în minivacanța de Paște. Laura a venit cu familia de…
Mai sunt doar două zile până când Brașovul intră în sărbătoare și încep zilele orașului, care vor culmina cu ziua…
Administrația Trump așteaptă miercuri răspunsul Ucrainei la un acord de pace care include recunoașterea de către SUA a Crimeei ca…
După șase ediții spectaculoase și sute de mii de fani care au trăit frumusețea apusurilor și răsăriturilor pe plajă, organizatorii…
Luni, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au oprit în trafic, pentru control, un autovehicul care circula pe DN 73,…
Muzeul de Artă Brașov invită publicul la vernisajul expoziției „Anatomia peisajului transilvănean”, semnată de artistul Bogdan Mihai Radu și curatoriată…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au întocmit un dosar penal după ce au identificat, în trafic un conducător auto…
Începând cu data de 1 aprilie, societatea din subordinea municipalității brașovene, RIAL SRL, a intrat în insolvență, ca urmare a…
Autoritățile locale din Miercurea Ciuc au anunțat că o fabrică de vată minerală, care va crea circa 70 de noi…
Ministrul Educației, Daniel David, a vorbit într-o emisiune la Prima TV despre problemele din școli legate de consumul de droguri…
Președintele USR Brașov, senatorul Irineu Darău, a anunțat, azi, că se autosuspendă din funcșia de membru de partid până în…
Prima dronă românească gândită din start pentru a avea capabilități ofensive se numește „Spectre” și este dezvoltată de compania românească…
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este sărbătorit, în fiecare an, pe 23 aprilie. El este considerat unul dintre cei mai venerați…
Cu ocazia Zilei Mondiale a Pinguinului, vineri, 25 aprilie, între orele 11:00-16:00, Grădina Zoologică Brașov invită vizitatorii la o zi…
2 comentarii
Pai,daca n-ai aeroport(multumim Plagiatorule&PSD&Otopeni),daca n-ai autostrazi,daca ai ditamai taxele,cum vrei sa vina astia sa bage 1.85 miliarde$ in Romania?La noi pana nu se schimba codul penal in care sa scrie mare si clar ca daca ai pagubit statul sa stai vreo 25-30 de ani la parnaie nu se va face nimic.
Pai,daca n-ai aeroport(multumim Plagiatorule&PSD&Otopeni),daca n-ai autostrazi,daca ai ditamai taxele,cum vrei sa vina astia sa bage 1.85 miliarde$ in Romania?La noi pana nu se schimba codul penal in care sa scrie mare si clar ca daca ai pagubit statul sa stai vreo 25-30 de ani la parnaie nu se va face nimic.