Imobiliare, Stiri Brasov

Oficial, doar 156 de brașoveni au nevoie de o locuință socială. O familie așteaptă încă din anul 2000 o casă

Bloc locuinte socialeCea mai veche cerere înregistrată la Primăria Brașov în vederea alocării unei locuințe sociale, și care nu a putut fi onorată nici până în ziua de astăzi, datează încă din anul 2000.

Alți 156 de brașoveni și-au pus speranțele că Primăria le va putea oferi un acoperiș deasupra capului anul viitor. Din cauza lipsei fondurilor doar anul trecut a fost amenajat un bloc cu 44 de locuințe sociale în cartierul Uzina 2, iar anul acesta a fost efectuat doar studiul de fezabilitate pentru încă 36 de apartamente în zona Fundătura Hărmanului. Comisia de analiză a solicitărilor de locuinţe sociale, a finalizat lista persoanelor îndreptățite să primească locuințe sociale în anul 2016, aceasta fiind aprobată de către consilierii locali. În total, au fost depuse 213 dosare pentru alocarea unei locuințe sociale, însă în urma analizei acestora de către Serviciul Prestaţii Sociale doar 156 au îndeplinit condiţiile legale pentru a beneficia de o asemenea locuinţă anul viitor. 12 cereri au fost respinse, însă alți 45 de solicitanți nu depuseseră toate documentele solicitate, astfel că mai au o șansă pentru 2017, dacă își completează dosarul. Repartizarea locuințelor se face în funcție de punctajul obținut de fiecare solicitant, iar brașoveanul care și-a depus cererea în anul 2000 are un punctaj de numai 1.550 de puncte. Acesta mai are alte 84 de persoane în față, astfel că șansa ca solicitarea să-i fie onorată măcar la anul rămâne în continuare la fel de mică.

Cine are prioritate

Cel mai mare punctaj, respectiv cea mai mare șansă să se mute într-o locuință socială, o are o brașoveancă care și-a depus cererea în octombrie anul trecut și a obținut 3.050 de puncte după ce dosarul i-a fost evaluat. În analiza dosarelor, cel mai mare punctaj se acordă persoanelor sau familiilor evacuate din casele retrocedate foştilor proprietari care deţin o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Punctaje mari se acordă, de asemenea, tinerilor proveniţi din instituţii de ocrotire socială, care au îndeplinit 18 ani, tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani, persoanelor încadrate într-o categorie de handicap şi pensionarilor, veteranilor, văduvelor de război sau văduvelor de veterani. La analizarea dosarelor pentru atribuirea unei locuinţe sociale se va ţine cont şi de condiţiile actuale de locuit ale solicitantului, de numărul de persoane cu care împarte locuinţa, de faptul că locuieşte sau nu într-o casă insalubră, deteriorată sau improprie sau că are un contract de închiriere. Familiile monoparentale vor avea întâietate, solicitantul primind, pentru încadrarea, în acest criteriu. Un criteriu este şi numărul de copii dintr-o familie care solicită o locuinţă socială. Astfel, cele mai slabe șanse în vederea obținerii unei case sociale le are o brașoveancă care și-a depus cererea anul acesta în august și care a obținut doar 450 de puncte în urma evaluării dosarului.

Alte cereri cu vechime pentru o locuință socială în municipiul Brașov datează din anii 2005 și 2006 (câte o cere), dar și din 2007 și 2008 (câte două cereri). Alți trei brașoveni care și-au depus dosarul pentru o locuință socială în 2009 mai așteaptă încă o casă de la Primărie și speră ca măcar anul viitor să aibă șansa să o și primească. Majoritatea cererilor au fost depuse însă anul acesta și anul trecut.

 

Un comentariu

  1. Buna ziua,cum as putea optine o locuință socială pentru o mama singura cu 2 copii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Mârlănie de tip PSD: După ce s-au opus prelungirii stării de alertă și au cerut constant eliminarea restricțiilor, acum pesediștii
Reprezentanţii PSD spun că românii devin ”ciumaţii Europei”, în contextul în care mai multe state au anunţat restricţii la frontiere
Brașovul realizase, până ieri, aproape 24.000 de teste COVID-19, rata de infectare fiind de 8%
În România au fost realizate până în acest moment 824.343 de teste, din momentul infectării primului pacient cu COVID-19, pe
Brașovul intră, mâine, sub Cod galben de furtuni, vijelii și ploi torențiale
Meteorologii au emis, sâmbătă, o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică, pentru jumătate de țară. Avertizarea va intra în vigoare
45 de noi cazuri de SARS-CoV-2 la Brașov. Județul ajunge la 1.950 de cazuri/ În România s-au raportat 698 de
Alte 698 de noi cazuri de infectare cu coronavirus s-au înregistrat în ultimele 24 de ore în România, bilanțul îmbolnăvirilor
VIDEO Polițiștii au amendat, ieri, 57 de „viteji” care nu purtau mască în locurile publice închise
Activitățile ample de verificare, în sistem integrat, au continuat în cursul zilei de 10 iulie 2020, în contextul prevenirii și
După ce doi angajați au fost depistați cu COVID-19, Maurer Imobiliare își testează personalul ca măsură de prevenție împotrivă răspândirii
Maurer Imobiliare este compania care încă din primele momentele ale instalării problemelor legate de Covid-19 în Brașov și nu numai,
11 persoane cu Covid 19, la Spitalul Făgăraș. 4 cazuri depistate doar astăzi
În ciuda faptului că autoritățile din Făgăraș au încercat să țină Covidul cât mai departe de spitalul lor, 11 persoane
7 sfaturi prin care să faci fotografii mai bune în călătorii
A venit vara și, odată cu ea,vremea concediilor. Restricțiile impuse la nivel global ne-au forțat poate să facem mici ajustări
Admitere liceu 2020: Peste 8.500 de elevi din toată țara au rămas nerepartizați. 599 de candidați sunt din Brașov
În această sesiune de admitere la liceu peste 8.500 de elevi au rămas nerepartizați. Cei mai mulți dintre aceștia sunt
Furau flori de tei din copacii de pe domeniul public și le vindeau la piață
Un echipaj al Politiei Locale Brașov s-a deplasat în cel mai scurt timp de la sesizarea BizBrasov, însă, din păcate,
De luni, și linia 22 a RATBV va fi electrificată. Până acum, au fost livrate la Brașov 10 autobuze electrice
RATBV SA va introduce în circulație de luni, 13 iulie 2020, autobuze electrice și pe linia 22, care deservește traseul
FOTO VIDEO O firmă din Brașov și una din Ploiești vor să construiască Complexul Sportiv Carpați. Investiția este 30,8 milioane
Joi, 9 iulie, a fost data limită pentru depunerea ofertelor pentru lucrările de amenajare a complexului sportiv Carpați, un proiect
Au fost afișate rezultatele admiterii la liceu 2020. Vezi aici listele cu elevii repartizați în Brașov
Rezultatele admiterii la liceu 2020 a absolvenților de clasa a VIII-a au fost publicate pe admitere.edu.ro și la avizierele liceelor.
Un brașovean a investit 60.000 de euro într-o aplicație de turism bazată pe conținut documentar
În urma unei investiții totale de peste 60.000 de euro, compania Smart Medianet Brașov a lansat aplicația de turism românească
1.369 de înscriși la facultățile de la Transilvania, în prima zi de înscrieri online
1.369 de dosare au fost înregistrate, online, în prima zi de înscriere la Universitatea Transilvania și, la fel ca anul
BestJobs: Românii își caută loc de muncă și în timpul verii. Care sunt joburile preferate de aceștia în luna iunie
BestJobs a scos la iveală faptul că românii își caută intens un nou loc de muncă sau vor să își
FOTO Șeful CRPC Brașov i-a acordat primul ajutor victimei unui accident petrecut pe trecerea de pietoni
O femeie a fost lovită de un autoturism condus de un bătrân de 70 de ani în spatele sediului Poștei
Medic Pneumolog: Profilul pacienților infectați cu COVID-19 se schimbă. Tot mai mulți tineri ajung în spitale
Medicul Pneumolog Beatrice Mahler, managerul celui mai mare spital de boli pulmonare din România, susține faptul că în ultimele zile
Brașovul ajunge la 1.905 cazuri de SARS-CoV-2, după încă 54 de infectați depistați. La nivel național s-au raportat 592 de
Până astăzi, 10 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 31.381 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
O borsetă cu 2.100 de euro găsită ieri în Zârnești a fost înapoiată proprietarului de către un cetățean cu spirit
Un bărbat în vârstă de 48 de ani din orașul Zărnești, județul Brașov, s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Zărnești