Horia Brenciu va concerta la Sala Sporturilor, vineri, 4 decembrie 2015 – un eveniment oferit gratuit brașovenilor de Agenția Metropolitană Brașov și Primăria Brașov în cadrul seriei de spectacole „Zilele Capitalei Europene a Culturii – Brașov 2021”. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, iar ocuparea locurilor în sală va începe la ora 18 și se va încheia la 18.50.
Horia Brenciu: „Sunt brașovean și Brașovul rămâne, oriunde m-aș afla, locul meu de suflet. Vin să cânt pentru brașovenii mei, să susțin candidatura orașului meu pentru Capitală Europeană a Culturii în 2021. Orașul nostru merită acest titlu, oamenii lui merită acest titlu, sper din suflet să-l și câștige. Vă aștept cu drag pe 4 decembrie la Sala Sportului, să ne bucurăm împreună!”
Brașovul candidează la titlul de Capitală Europeană a Culturii, în anul 2021. Echipa de proiect se va afla în fața juriului internațional pe 8 Decembrie, pentru a susține dosarul de candidatură a Brașovului. Verdictul comisiei va fi dat după 10 decembrie când va fi făcută publică lista orașelor care intră în finala competiției. Agenția Metropolitană Brașov, Primăria Brașov și instituțiile de cultură din Brașov oferă publicului o serie de evenimente care susțin candidatura Brașovului în fața juriului. Vreme de două săptămâni, începând cu 23 noiembrie și până în 6 decembrie, la Brașov se desfășoară Zilele Capitalei Europene a Culturii – Brașov 2021, o amplă acțiune de comunicare către public a importanței susținerii proiectului cultural „Brașov 2021”, dedicată cetățenilor Brașovului și Zonei Metropolitane Brașov.