Ținând cont că ieri a nins ceva mai serios, pe străzile Brașovului au fost scoase 29 de utilaje care au intervenit pentru a curăța carosabilul. Astfel, Vectra a acționat cu 22 de utilaje și a împrăștiat 80 tone de material antiderapant, prima oară acționându-se pe Drumul de poiană, iar apoi pe străzile principale, cele pe care circulă mijloacele de transport în comun, zonele mai înalte, poduri și pasaje. Eurostrada a acționat cu șapte utilaje și a utilizat aproximativ 30 de tone de material antiderapant, iar pe stoc mai are peste 500 de tone, iar Vectra alte 500 de tone. De asemenea, pe drumurile naționale care traversează județul s-a acționat cu 12 utilaje și au fost împrăștiate 132 de tone de material antiderapant. În conformitate cu rapoartele Companiei de Drumuri, ieri după ora prânzului, pe DN 1, la limita cu județul Prahova, stratul de zăpadă avea o grosime cuprinsă între între 1 și 2 centimetri, pe DN 1 A, între Săcele și limita cu județul Prahova, se depusese un strat de zăpadă de 2-3 centimetri, iar între Predeal și Râșnov, pe DN 73 A, stratul de zăpadă avea o grosime de maxim 2 cm. Prefectul Brașovului, Mihai Mohaci, a precizat că i-a avertizat pe administratorii drumurilor că în cazul în care nu se va acționa corespunzător pentru deszăpezirea șoselelor și vor apărea deficiențe în trafic, vor primi amenzi.
29 de utilaje și 110 tone de material antiderapant, pe străzile Brașovului
0
Add A Comment
Alte stiri similare
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 38 de apeluri prin care se solicita intervenția de…
Comuna Sânpetru continuă să fie vizată de noi dezvoltări imobiliare pe vechile terenuri agricole rămase pârloagă de mai mulți ani.…
Edilii din Hărman vor să demareze în acest an o investiție de anvergură în ceea ce privește infrastructura rutieră. Proiectul…
Unul dintre cele mai de amploare proiecte pentru asigurarea conectivităţii locuitorilor din Ţara Făgăraşului va demara în această primăvară, după ce…
Vremea geroasă din ultima perioadă ar putea prelungi lucrările pentru modernizarea telecabinei de pe Tâmpa şi reabilitarea restaurantului Panoramic. Unde…
Cea de-a treia ediție a ghidului elaborat de CNAS conține, printre altele, și informații ce vizează persoanele trecute de 40 de ani.…
În România și să mori e scump. De exemplu, pe unul dintre site-urile de specialitate – www.funerare-etern.ro – avem mai multe oferte,…
Ministerul Educației a publicat calendarul înscrierilor la clasa pregătitoare, iar proiectul elaborat se va afla timp de 10 zile în consultare…
Râdeam de ultimele dezbateri politice înainte de alegerile prezidențiale, atunci când suveranistul Călin Georgescu susținea că apa va fi noua…
Astăzi a fost emis Ordinul de Ministru privind scoaterea din fondul forestier a terenurilor publice din judeţul Braşov afectate de…
Duetul Basarabiei: Costi și Corina invită publicul la concertul „Acelasi drum”, care va avea loc la Centrul Cultural Reduta în…
Cu o istorie de peste 150 de ani, Conacul Gaál își așteaptă vizitatorii în una dintre cele mai frumoase mici…
Coliva oferită la pomeni a fost introdusă, mai nou, și în meniul unor restaurante de fițe, fiind servită ca desert…
Un mesaj legat de un tip nou de drog, care seamănă cu bomboanele, circulă pe grupurile de WhatsApp ale părinților…
Sala de gimnastică de la Școala Gimnazială Nr. 2 este funcțională de săptămâna aceasta, după o lungă perioadă de așteptare.…
Un motociclist a fost rănit, astăzi, pe Bulevardul 15 Noiembrie, în zona Tribunalului Brașov. Potrivit martorilor, victima a fost preluată…
Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului…
În 2024, 460.000 de români au accesat aplicația „Află la ce fond de pensii ești!“ pentru a identifica fondul de…
Cel de-al doilea tren Alstom Coradia Stream, din cele 37, care va fi operat de CFR Călători a finalizat un…
Site-ul de plată a taxelor și impozitelor Ghișeul.ro, dar și alte sisteme IT publice precum Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), ROeID sau…