Impostorii care apar pe ultima listă elaborată de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor și avizată de către Comisia Parlamentară în vederea obținerii titlului de luptător cu rol determinant în Revoluția din 1989 îi vor fi prezentați săptămâna aceasta și președintelui României, Klaus Iohannis. Președintele Asociației 21 Decembrie Brașov, Ioan Demi, a precizat că lista a fost trimisă președintelui României pentru a putea fi promulgată și ținând cont că nu a fost de fapt suficient periată și în continuare au fost trecuți și prin acest nou filtru persoane care au obținut titlul de revoluționar cu documente false, astfel că i-a solicitat șefului statului o întrevedere pentru a discuta pe marginea acestui subiect.
Demi susține că bătălia pentru obținerea acestui titlu este mare având în vedere indemnizațiile care sunt acordate. „Vă dau exemplul meu. Am o pensie de aproximativ 1.000 de lei, și voi mai primi o indemnizație de aproximativ 4.000 de lei, respectiv un coeficient de 1,1% aplicat la salariul mediu pe economie la care se vor adăuga și indexările. Deci voi avea un venit lunar de peste 5.000 de lei și practic se produce un jaf din bugetul de stat al României ținând cont că acești bani vor fi obținuți și de către acești impostori care 1989 erau activiști sa securiști. Inițial, la solicitarea Asociației 21 Decembrie au fost blocate 45 de persoane de pe această listă, dar până la urmă au trecut toate de Comisia Parlamentară. Speram ca măcar jumătate dintre cei semnalați că au fost securiști sau activiști de partid în 1989 să fie excluși din rândul revoluționarilor. Acum ei vor veni cu noul document în mână și ne vor râde în nas la comemorările pe care le organizăm în luna decembrie”, a explicat Ioan Demi. De luna viitoare, aproximativ 500 de revoluționari vor începe să încaseze noile indemnizații stabilite în conformitate cu Ordonanța 95/2014, pentru modificarea Legii recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989.