La ultima rectificare a bugetului de stat, Guvernul a alocat 13,41 de milioane de lei pentru primăriile din județ, din care 7,9 milioane de lei au fost direcționate direct localităților. 5,51 de milioane de lei urmează să fie împărțiți de către Consiliul Județean Brașov localităților pentru echilibrarea bugetelor locale, în acest sens urmând să fie organizată o ședință în data de 18 noiembrie. „În această perioadă se poartă corespondență cu primăriile din județ, pentru a se vedea cum vor fi împărțiți cei 5,5 milioane de lei. Banii vor fi alocați pentru plata unor arierate și pentru cofinanțarea unor proiecte”, a precizat vicepreședintele CJ Brașov, Mihail Veștea.
Cele mai consistente sume care au intrat direct în conturile localităților au fost direcționate de Guvern spre Săcele, care a primit 819.000 de lei. De asemenea, și Făgărașul a primit 789.000 de lei, iar Codlea, 682.000 de lei, însă municipiul Brașov nu a primit nici un leu. În ceea ce privește orașele, Zărneștiului i-au revenit cei mai mulți bani, 467.000 de lei, iar Ghimbavul nu a primit nici un leu. Dintre comune, bani de la Guvern în sume mai consistente a primit Feldioara, 236.000 de lei, Moieciu, 221.000 de lei și Prejmer, 199.000 de lei. La polul opus au fost Augustinul cu 27.000 de lei, Holbavul cu 35.000 de lei și Drăgușul cu 39.000 de lei. De asemenea, în conformitate cu o adresă a Direcției Finanțelor Publice, Guvernul a mai alocat, 27 de milioane de lei pentru bugetul propriu al Consiliului Județean și 10,73 milioane de lei pentru drumuri.
La coada clasamentului în ceea ce privește drumurile
Brașovul este la coada clasamentului în ceea ce privește repartizarea de bani pentru drumuri, mai puțini bani decât județul nostru primind doar Ilfovul, respectiv 9.304.000. Cei mai mulți bani au ajuns la Vaslui 14.219.000 de lei, reprezentanții Guvernului susținând că „repartizarea pe unități teritorial-administrative se face în funcție de lungimea și starea tehnică a drumurilor, de către consiliul județean, prin hotărâre, după consultarea primarilor”. „În momentul de față, direcția de drumuri și poduri din cadrul administrației județene, analizează arterele pentru care urmează să se aloce banii. De asemenea, purtăm corespondență cu primarii din județ, pentru a stabili o listă a drumurilor pentru care vom aloca banii. Sumele vor fi repartizate doar pentru lucrări aflate în curs de derulare sau pentru artere unde este nevoie de intervenții urgente”, a punctat Claudiu Coman, vicepreședinte al CJ Brașov . Acesta mai precizat că spre deosebire de anii anteriori, sumele necheltuite nu mai trebuie restituite, ci vor putea fi utilizate anul viitor. „În aceste condiții, având în vedere și faptul că intrăm în sezonul rece și nu e mai pot efectua unele lucrări, banii vor fi alocați doar pentru intervențiile strict necesare”, a explicat Coman.