Hotelurile și restaurantele din Brașov au avut anul trecut un aport de doar 1,4% la cifra de afaceri a județului, arată datele statisticienilor. Adică, din afacerile de 37,55 de miliarde de lei ale companiilor brașovene de anul trecut, doar 525,7 milioane de lei (aproximativ 118 milioane de euro) au fost realizate de hoteluri și restaurante
„Dacă mă uit la ponderea cifrei de afaceri a HoReCa în totalul cifrei de afaceri a fiecărui judeţ în parte, observ o serie de discrepanţe. În Braşov, unul dintre cele mai dezvoltate judeţe din România din punct de vedere turistic, ponderea nu sare de 1,5%. În alte judeţe, mai puţin turistice, ponderea scade chiar sub 1%“, spune Sorin Ionescu, fondator şi director al companiei de consultanţă în domeniul hotelurilor Fivestar Hospitality.
El este de părere că situaţia statistică este o reflectare a realităţii în cifre. În opinia sa, judeţele din România se împart în trei categorii, iar în prima categorie sunt incluse judeţele care vin din spate, de dinainte de ’89, cu o moştenire importantă în domeniu. Vorbim aici de judeţe precum Braşov, Prahova sau Constanţa. Există şi judeţe care s-au apucat rapid de construit o moştenire turistică după ’90 şi care au reuşit să se dezvolte, cum este cazul Clujului şi Sibiului. Nu în ultimul rând, sunt judeţe care nu au avut ce să dezvolte.
România a fost şi rămâne o „cenuşăreasă“ a turismului European, în contextul în care zone din această ţară apar în topurile celor mai frumoase destinaţii din lume, însă turiştii străini încă se lasă aşteptaţi. De fapt, abia în ultimii ani numărul turiştilor străini a început să crească, însă cifrele sunt încă departe de potenţialul lor.
Aproape 2 milioane de turişti străini au vizitat România anul trecut, cheltuind 1,1 miliarde de euro. Prin comparaţie, doar în Praga, capitala Cehiei, merg anual 7 milioane de turişti străini. Cehia şi Budapesta sunt însă perlele turistice ale regiunii.
Hotelurile și restaurante brașovene au avut vânzări de 120 de milioane de euro anul trecut
1
Articol precedentBrașovul așteaptă propuneri de proiecte culturale

Vezi un comentariu
Alte stiri similare
În Europa, „resălbăticirea” ajută la reintroducerea în natură a unor specii de animale cheie, inclusiv a zimbrilor, pe care vizitatorii…
Dobânzile la credite vor continua să crească, spune Adrian Vasilescu (BNR). Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care…
Preavizul la demisie este obligatoriu, dacă demisia este forma în care salariatul a decis terminarea relației de muncă. Însă, dacă…
Compania Națională de Investiții a lansat în mai 2021 o licitație publică în vederea construcției Sălii Polivalente proiectate la Brașov în…
Consiliul Județean Brașov administrează în municipiul Brașov două parcuri industriale, Metrom și Carfil. Spațiile din incinta acestora sunt închiriate pentru…
În ultimii ani, Maternitatea a trecut prin mai multe proiecte de transformare, după ce clădirile în care funcționează au intrat…
Faptul că primarul Brașovului, Allen Coliban, a plecat în concediu a dat naștere unor noi dispute politice și interpretări ale…
Directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, Nicolae Pepene, susţine că intervenţiile propuse de arhitecţi pentru modernizarea Pieţei Sfatului nu se…
Primăria Brașov a câștigat recursul cu firma P & P în ceea ce privește modificarea Regulamentului de parcare. Decizia definitivă…
În această perioadă, tot prin programul PNRR, administrația săceleană a depus două cereri de finanțare pentru renovarea energetică a clădirilor,…
Senatorul USR, Irineu Darău, susține că actuala conducere a USR ar trebui să plece, iar în cadrul partidului să se…
Un brașovean cu spirit de afacerist a avut o idee strălucită: și-a scos la închiriat atât sufrageria, cât și dormitorul,…
Cinci obiective turtistice din județul Brașov, vor fi prezentate vineri și sâmbătă la Târgul European al Castelelor, ce va avea…
„Boema” de Giacomo Puccini, cu decoruri și costume noi, în acest weekend, la Opera Brașov
Mihai Andrei Burtea, un tânăr din Sinaia, implicat într-un jaf de 100.000 de euro, a fost trimis în judecată și…
Brașovenii care vor să își facă un transplant de păr, la un preț mai redus decât în Turcia, pot face…
Sursa foto: ASUM Civilizarea unora dintre concetățenii noștri pare de-a dreptul imposibilă, deși ne considerăm a fi un oraș cu…
Sute de porții de mâncare sunt oferite lunar, gratuit, beneficiarilor de la Adăpostul de noapte Brașov, în cadrul campaniei „Leapșa…
Persoanele singure sau familiile cu venituri mici, aflate în risc de sărăcie extremă, vor primi tichete sociale pentru alimente de…
Familia de reni din Valea Zimbrilor, Vama Buzăului, s-a mărit! Zilele trecute s-a născut al doilea pui de ren în…