Plenul Consiliului Județean Brașov a decis în ședința de săptămâna trecută să facă o reevaluare a prețului pentru care fusese scoasă la licitație Baza Agrement de Sub Tâmpa, întrucât au fost organizate două proceduri, dar nu au fost ofertanți. „Vom îmbunătăți și pre vederile din regulamentul de închiriere, astfel încât să existe doritori. Dacă nici așa nu vom avea sorți de izbândă, rămâne ca soluție doar concesionarea spațiului sau darea în administrare”, a explicat vicepreședintele CJ Brașov, Claudiu Coman. Potrivit acestuia, prețul de pornire al licitației în conformitate cu decizia inițială era de 72.088 de euro pe an, adică peste 318.000 de lei, iar imobilul ar fi urmat să fie închiriat pe minim trei ani.
Consiliul Județean a angajat un evaluator pentru Complexul Agrement, valoarea construcției, prin metoda costurilor, fiind de 7,967 milioane de lei, adică 1,8 milioane de euro, care nu conține și valoarea terenului. Terenul pe care se află imobilul a fost evaluat de Primăria Brașov la prețul de 894.000 de euro, adică 119 euro pe metrul pătrat, suprafața terenului fiind de 7.519 metri pătrați. După aceste evaluări a fost stabilit prețul chiriei la 72.088 euro pe an.