Eforturile proprietarilor de pensiuni pentru menţinerea unui nivel ridicat a calităţii serviciilor din turismul rural, au fost premiate de ANTREC România și Revista Vacanțe la țară, care au decernat săptămâna trecută premiile „Margareta de Aur” pentru activitatea pensiunilor în 2014.
„La fel ca şi anii trecuţi, şi în cadrul celei de-a XI-a ediţii, accentul a fost pus pe rezultatele proprietarilor de pensiuni în menţinerea unui nivel ridicat a calităţii serviciilor din turismul rural. Au fost recompensate rezultatele obţinute în păstrarea, evidenţierea şi promovarea datinilor locale, identitatea gastronomică regională, posibilităţi de agrement, amenajarea grădinii etc. Festivalurile marca ANTREC au fost, de asemenea, premiate”, se arată într-un comunicat de presă.
Ca noutate, la ediţia din acest an au fost premiate pensiunile, organizaţiile şi persoanele implicate în fenomenul turistic care au oferit veritabile experienţe de vacanţă.
Pensiunea Mama Cozonacilor din Șimon – Bran a primit marele premiu pentru gastronomie, în timp ce Conacul Brătescu a obținut prtemiul special „Casă cu stil”.
Premiu special pentru organizarea şcolilor şi taberelor de echitaţie i-a revenit Pensiunii Maggie’s Ranch din Râşnov, iar Complexul Cheile Gradistei din Moieciu-Fundata a primit premiul special pentru promovarea turismului activ/sportiv.
Fundaţia „Michael Schmidt”, patrinată de brașoveanul Michael Schmidt, a obținut marele premiu pentru experienţe de vacanţă – armonizarea programelor turistice cu specificul regional.
„Datorită Fundaţiei „Michael Schmidt”, satul Criţ din comuna Buneşti, judeţul Braşov, devine un reper din ce în ce mai vizibil pe harta turismului românesc. Unul dintre proiectele de suflet al Fundaţiei este reconstruirea după planurile originale şi includerea în circuit turistic a fostei case parohiale din Criţ. Mai mult decât atât, au fost achiziţionate şi două curţi săseşti cu scopul transformării lor în spaţii tradiţionale, locuri în care vor fi readuse la viaţă meşteşugurile tipice saşilor (ateliere de tâmplărie, de potcovit cai, prelucrarea pielii), pregătirea vechiilor reţete gastronomice (coacerea pâinii, prăjituri şi plăcinte de cas㸠pregătirea cărnii la baiţ, prepararea lichiului) etc. Turiştii pot parcurge traseele cicloturistice din zonă, pot pleca la vânătoare de trufe, pot asista la concerte de orgă în incinta bisericii din Criţ şi multe alte experienţe de vacanţă de neuitat promovate şi în cadrul Săptămânii Haferland, eveniment organizat de fundaţie”, au arătat organizatorii în motivarea acordării premiului.
Pensiunea Mama Cozonacilor din Șimon – marele premiu pentru gastronomie la „Margareta de Aur”
0
Comenteaza aceasta stire
Alte stiri similare
În Europa, „resălbăticirea” ajută la reintroducerea în natură a unor specii de animale cheie, inclusiv a zimbrilor, pe care vizitatorii…
Dobânzile la credite vor continua să crească, spune Adrian Vasilescu (BNR). Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care…
Preavizul la demisie este obligatoriu, dacă demisia este forma în care salariatul a decis terminarea relației de muncă. Însă, dacă…
Compania Națională de Investiții a lansat în mai 2021 o licitație publică în vederea construcției Sălii Polivalente proiectate la Brașov în…
Consiliul Județean Brașov administrează în municipiul Brașov două parcuri industriale, Metrom și Carfil. Spațiile din incinta acestora sunt închiriate pentru…
În ultimii ani, Maternitatea a trecut prin mai multe proiecte de transformare, după ce clădirile în care funcționează au intrat…
Faptul că primarul Brașovului, Allen Coliban, a plecat în concediu a dat naștere unor noi dispute politice și interpretări ale…
Directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, Nicolae Pepene, susţine că intervenţiile propuse de arhitecţi pentru modernizarea Pieţei Sfatului nu se…
Primăria Brașov a câștigat recursul cu firma P & P în ceea ce privește modificarea Regulamentului de parcare. Decizia definitivă…
În această perioadă, tot prin programul PNRR, administrația săceleană a depus două cereri de finanțare pentru renovarea energetică a clădirilor,…
Senatorul USR, Irineu Darău, susține că actuala conducere a USR ar trebui să plece, iar în cadrul partidului să se…
Un brașovean cu spirit de afacerist a avut o idee strălucită: și-a scos la închiriat atât sufrageria, cât și dormitorul,…
Cinci obiective turtistice din județul Brașov, vor fi prezentate vineri și sâmbătă la Târgul European al Castelelor, ce va avea…
„Boema” de Giacomo Puccini, cu decoruri și costume noi, în acest weekend, la Opera Brașov
Mihai Andrei Burtea, un tânăr din Sinaia, implicat într-un jaf de 100.000 de euro, a fost trimis în judecată și…
Brașovenii care vor să își facă un transplant de păr, la un preț mai redus decât în Turcia, pot face…
Sursa foto: ASUM Civilizarea unora dintre concetățenii noștri pare de-a dreptul imposibilă, deși ne considerăm a fi un oraș cu…
Sute de porții de mâncare sunt oferite lunar, gratuit, beneficiarilor de la Adăpostul de noapte Brașov, în cadrul campaniei „Leapșa…
Persoanele singure sau familiile cu venituri mici, aflate în risc de sărăcie extremă, vor primi tichete sociale pentru alimente de…
Familia de reni din Valea Zimbrilor, Vama Buzăului, s-a mărit! Zilele trecute s-a născut al doilea pui de ren în…