Administratorii Castelului Bran promit distracţie maximă într-un cadru… înfricoşător. Castelul Bran organizează, în 31 octombrie, un eveniment ocazionat de cunoscuta sărbătoare de origine celtică – Halloween, dar răspândită în Statele Unite ale Americii de imigranţii irlandezi.
Astfel, participanţii vor fi înconjuraţi de dovleci sculptați, vor bea vin roșu dacă sunt adulți, iar copiii vor savura bomboane. „De altfel, cu ochiul său critic, Vlad Țepeș, gazda evenimentului, care își va ghida oaspeții prin Castel, va alege și premia cele mai frumoase costume. Câștigătorii nu vor fi trași în țeapă, vor primi un cadou semnificativ, în ton cu evenimentul, marcă a Castelului Bran. De aceea, vizitatorii care nu se tem de gazdele Contelui Dracula sunt așteptați să pășească în înfricoșătorul edificiu începând cu ora 19.00, ultima intrare fiind puțin după miezul nopții, la 00.30. Contele ține să precizeze că liliecii care zboară în negura nopții deasupra reședinței sale sunt inofensivi, iar vizitatorii nu au motive de îngrijorare!”, se arată în comunicatul biroului de presă al castelului.
Turul Castelului va continua, pentru cei dornici de distracție, cu o petrecere tematică, în Parcul Regal, într-un cort special amenajat pentru acest eveniment. Nu vor lipsi băuturile fine, muzica bună și proiecția unui film clasic horror, pentru a întregi atmosfera unei nopți unice. Halloween After Party” va debuta la ora 21.30 și se va încheia la 4.00. Organizatorii vor pune în vânzare mai multe categorii de bilete, care se vor putea achiziționa în seara respectivă de la casieria Castelului Bran, prețul acestora fiind între 50 de lei biletul pentru adulți/ 20 de lei biletul pentru elevi și 100 de lei.
Vlad Țepeș – gazda Halloween-ului la Castelul Bran
0
Previous ArticleFilmul „Lumea e a mea” – spectacol de gală la Cinema One

Add A Comment
Alte stiri similare
La această oră, drumul între Rășnov și Predeal este blocat cu sticle de bere Ciuc care au căzut dintr-o autoutilitară…
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că, în cursul nopții trecute, circulația trenurilor a fost perturbată pe raza…
După cum Biz Brașov vă înforma, aseară a avut loc un grav accident de circulație pe DN13, la ieșirea din…
Eveniment dedicat companiilor din industria horticulturii, amenajărilor spațiilor verzi, administrații locale, garden center-elor, dar și tuturor iubitorilor de natură, grădinărit,…
Primăria Brașov demarează un nou proiect în vederea extinderii infrastructurii educaționale. Este vorba de construcția unei noi școli, dar și…
Conducerea Aeroportului Internațional Brașov a semnat un contract cu Electrica Furnizare în vederea contractării de energia electrică de pe piața…
Pentru a evita unele incidente nedorite, municipalitatea săceleană are în plan demararea unor lucrări pe pârâul Gârcini, care traversează cartierul…
Valiza ta te-a însoțit în aeroporturi, pe străzi prăfuite, în hoteluri, pe plajă sau în mijlocul naturii. De aceea, este…
Guvernul a decis ca, începând cu 1 august, toți pensionarii care au venituri ce depășesc pragul de 3.000 lei să…
Guvernul României și-a asumat răspunderea pentru noile măsuri care vor fi luate pentru a crește veniturile la bugetul de stat.…
Este perioada concediilor, așa că unii propritari de patrupede se gândesc serios să-și ia animalele de companie în vacanță. Pentru…
Un copac a căzut peste o mașină, vizavi de Spitalul Astra, pompierii brașoveni fiind solicitați să intervină. La fața locului…
Un accident grav a avut loc în urmă cu câteva minute pe DN 13, la ieșire din Rupea. În accident…
Patru spitale publice brașovene vor trece la un nivel superior în privința serviciilor medicale asigurate pacienților, odată cu implementarea platformelor…
Un bărbat deosebit de periculos este căutat de polițiști. Acesta este dat în urmărire generală, după ce a omorât o…
Persoanele care-și doresc să recicleze și să înlocuiască dispozitivele vechi, trebuie să știe că Xiaomi România a lansat oficial programul…
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Schwarz, care operează pe plan local lanțurile Lidl și Kaufland, numărul unu și…
În parcurile din comuna Cristian au fost amplasate capcane, respectiv stații de intoxicare pentru rozătoare, iar unele dintre acestea au…
Consiliul UE în format ECOFIN (consiliul miniștrilor de finanțe din UE) a adoptat marți recomandările de țară pentru Românie în…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au reținut ieri o femeie în vârstă de 54 de ani din judetul Mureș,…