Ținând cont că de luna viitoare va fi implementat noul sistem de management informatizat al transportului în comun din Brașov, ce presupune printre alele înlocuirea biletului clasic cu cartele de călătorie magnetice, pentru promovarea noului sistem va fi făcut și un clip video. Costul estimat difuzarea acestui videoclip este de 188.473 de lei fără TVA (233.706,52 lei cu tot cu TVA), iar Primăria Brașov a lansat o licitație pentru a găsi o firmă care să se ocupe de acest lucru. Tot pentru promovarea proiectului de „Management informatizat al sistemului de transport în comun”, în vară, a mai fost organizată o licitație pentru Servicii de informare și publicitate”, valoarea estimată a contractului fiind de 342.274 de lei. Dintre cele 14 oferte depuse, a fost aleasă cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, în valoare de 61.500 de lei, aparținând unei firme din Iași.
Contractul pentru informatizare sistemului de transport în comun din municipiul Braşov a fost semnat, cu UTI Grup şi Radcom SRL din Bucureşti, respectiv asocierea de firme care a câştigat această licitaţie, care a fost tergiversată mai bine un an, din cauza contestaţiilor. Valoarea lucrărilor după licitaţie este de 23.741.756,71 de lei, fără TVA, un preţ puţin mai mic faţă de valoarea estimată de 23.993.644,62 lei. Informatizarea sistemului de transport deţinut de RAT Braşov va permite taxarea călătorilor prin sistem e-ticketing, pe baza de cartelă magnetică, respectiv în autobuze vor fi montate aparate care validează călătoria automat la urcarea în autobuz. În cadrul acestui proiect ar urma să fie modernizate şi 34 de staţii şi să fie instalate 119 panouri de informare pentru călători. Acestea vor oferi informaţii cu privire la graficele de circulaţie sau unele deficienţe apărute. Prin implementarea noului sistem şi autobuzele şi troleibuzele vor putea fi monitorizate prin sisteme GPS.
Videoclip de peste 230.000 de lei pentru promovarea sistemului de e-ticketing pe RAT
0
Add A Comment
Alte stiri similare
Fostă cerşetoare şi femeie de serviciu, Alina Ursu a trăit o viaţă marcată de abuzuri. La 26 de ani, a…
În comuna Fundata locuiesc puțin peste 600 de oameni. Mulți dintre ei sunt bătrâni, iar traiul la 1.300 de metri…
Campioni ai României, dar și salvatori pe șosele. Este vorba de doi studenți ai Universității Transilvania care s-au remarcat la…
O zonă a platformei combinatului chimic din Făgăraș s-a transformat în groapă de gunoi ad-hoc. Deșeurile sunt aduse chiar de…
Tehnologia Remote Tower (turn virtual) folosită la Aeroportul Internațional Brașov GHV devine din ce în ce mai utilizată la nivel…
Platforma online Epace.ro, promovată de Călin Donca, afaceristul cu criptomonede arestat trei luni pentru evaziune, construiește o rețea de voluntari…
Construită în urmă cu aproape patru decenii, a treia cea mai înaltă construcţie din România, Turnul CET din Braşov, ar…
În condițiile în care colectarea deșeurilor textile a devenit obligatorie și în România de la 1 ianuarie, deși infrastructura este…
Meteorologii au anunțat că riscul de avalanșă în Munții Bucegi este considerabil la altitudini de peste 1.800 de metri. Potrivit lor,…
Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov ar urma să deruleze toate procedurile necesare în vederea acreditării parcului fotovoltaic amenajat de…
Comuna Bod va demara un amplu proiect de modernizare a străzilor, după ce a obținut o finanțare nerambursabilă prin programul…
În mai 2021, a fost aprobată aderarea Municipiului Braşov alături de Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Braşov şi Serviciul Public Local…
Autorizația de construire, documentul emis de Primărie și în baza căruia se pot face diverse lucrări ce vizează construcțiile, nu…
Iarna aduce peisaje superbe, dar și provocarea zilnică de a-ți curăța mașina de stratul gros de zăpadă. Iată cum poți…
Simptomele infecțiilor respiratorii de sezon pot fi dintre cele mai diferite: de la nas care curge, durere ușoară în gât,…
În general, șoferii din Europa înlocuiesc anvelopele de vară cu cele de iarnă la mijlocul toamnei, iar primăvara revin la cauciucurile destinate…
Ministerul Energiei va lansa în dezbatere publică până la finalul săptămânii un act normativ schema de plafonare-compensare pentru perioada de…
Pompierii Detașamentului 1 de Pompieri Brașov au desfășurat un exercițiu complex la Colegiul Național Andrei Șaguna, având ca scenariu o…
Anul trecut au fost aproximativ 160.000 de împrumuturi de carte, în creștere față de 2023, făcute de cei 12.000 de…
Asigurările RCA și CASCO intră în era digitalizării: şoferii ar putea încheia astfel asigurări mai simplu şi mai rapid. Vorbim…