Opt orașe și 14 comune din județul Brașov vor primi bani de la Consiliul Județean Brașov în vederea cofinanțării proiectelor cu fonduri europene pe care le au în curs de derulare. Vicepreședintele CJ Brașov, Mihail Vestea, a precizat că administrația județeană a primit acordul de la Ministerul Finanțelor să aloce fonduri pentru susținerea financiară a unităților administrativ – teritoriale care au în derulare astfel de proiecte, dar nu au posibilități financiare pentru a le definitiva.
Suma totală alocată pentru cofinanțări este de aproape 6,8 milioane de lei. „2015 este an final în ceea ce privește implementarea investițiilor pentru care s-a obținut finanțare nerambursabilă în ciclul bugetar european 2007-2013. Pentru ca primăriile să nu aibă probleme din acest punct de vedere, a fost alocată suma totală de 6,8 milioane de lei, pentru asigurarea cofinanțărilor”, a punctat Mihail Veștea