Vineri, 4 septembrie, de la ora 18.00, „Sound of Joy” – unul dintre cele mai apreciate coruri de gospel din Germania, va susține un concert special la Biserica Neagră din Brașov. Corul a fost fondat în 1981 la Hersbruck , sub îndrumarea directorului muzical Karl Schmidt.
Corul „Sound of Joy” este alcătuit din 110 cântăreți, cu vârste cuprinse între 14 și 50 de ani. Repertoriul acestora este diversificat și include melodii gospel tradiționale sau moderne, dar și adaptări ale unor piese clasice. Aflați pentru prima dată într-un turneu în România și Ungaria, membrii corului dedică evenimentul muzical de la Biserica Neagră din Brașov pacienților care primesc îngrijire de la HOSPICE Casa Speranței.
Biletele pentru concert pot fi cumpărate de la Biserica Neagră, instituția care a făcut o adevărată tradiție din organizarea evenimentelor culturale de referință. Prețul unui bilet este de 10 lei, iar toate fondurile strânse cu această ocazie vor fi folosite pentru susținerea serviciilor de îngrijire paliatvă pe care HOSPICE Casa Speranței le acordă gratuit copiilor și adulților cu boli incurabile.
Un cor gospel din Germania va susține un concert la Biserica Neagră în beneficiul HOSPICE
0
Previous Article„Ridichea uriașă” deschide stagiunea la Teatrul „Arlechino”

Add A Comment
Alte stiri similare
Un cioban, în vârstă de 19 ani, a fost atacat de un urs. „Aflat la 500 m de stâna Sorica…
Compania Visual Fan a anunțat încheierea unei înțelegeri cu Renovatio Trading în domeniul energetic. Divizia Renewable EPC by Allview a…
Consiliul Superior al Magistraturii susține că vârsta de pensionare a judecătorilor a scăzut de la 58 de ani la nivelul…
Distribuitorul de materiale de construcţii Temad din Braşov, controlat familia Madar şi unul din cei mai mari jucători din domeniul…
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a publicat astăzi pe site-ul propriu Stadiul proiectelor de reabilitare/modernizare infrastructură feroviară, finanțate din…
Colegiul Național „Andrei Șaguna”, Colegiul Național de Informatică „Gr. Moisil” și Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” din Brașov sunt unitățile de învățământ în care…
Vacanța planificată în Bali s-a transformat în coșmar pentru o româncă, motiv pentru care a decis să o scurteze cu…
Echipele Direcției Silvice Argeș au reușit, în această dimineață, prinderea în condiții de siguranță a unuia dintre cei trei pui…
În zona aleilor de sub Tâmpa, acolo unde era prevăzut inițial ca alergătorii TeamHOSPICE să ia startul crosului ,,Aleargă TU…
Parlamentul European (PE) a respins larg, joi, la Strasbourg, o moţiune de cenzură împotriva preşedintei Comisiei Europene (CE) Ursula von…
Populaţia statelor membre UE a folosit intens internetul în scop cultural în anul 2024, cea mai frecventă activitate fiind urmărirea…
Organizaţia GeoEcologică ACCENT lansează a II-a ediție a concursului de fotografie cu imagini realizate din aria naturală protejată Muntele Tâmpa.…
„Agenţia internaţională de rating Moody’s consideră măsurile fiscale asumate recent de Guvern drept „un pas important” în direcţia echilibrării bugetare…
Partidul Naţional Liberal organizează, sâmbătă, Congresul Extraordinar, pentru alegerea noii echipe de conducere la nivel naţional. Congresul se va desfăşura…
ACS Karate Brașov este reprezentat de 11 sportivi și antrenorul Dragoș Dăncescu la Campionatul Mondial de Karate WUKF, ce are…
Şeful Salvamont Braşov, Sebastian Marinescu, a transmis joi un mesaj public despre decizia Guvernului de a plafona sporul pentru condiţii…
Parcul din centrul oraşului Sinaia este închis, iar circulaţia este restricţionată pe mai multe străzi, după ce numeroşi arbori au…
Mărirea TVA înseamnă o creștere a cheltuielilor lunare cu aproximativ 1%, estimează economiștii. La asta se adaugă accizele mărite. În…
De-a lungul timpului au circulat mai multe legende în legătură cu locuitorii comunei Bran. Ba că sunt zgârciți, ba că…
Banca Națională a României a lansat în SICAP un contract de 6 milioane lei pentru servicii de cercetare statistică în…