Castelul Bran, cel mai vizitat obiectiv turistic al României, se va redefini pentru câteva zile ca o citadelă a jazz-ului internațional. Fundația Culturală „Jazz Festivals & Events”, în parteneriat cu Castelul Bran, organizează, în perioada 28-30 august 2015, a III-a ediție a Festivalului Jazz at Bran Castle, care se va desfășura în incinta curții interioare a Castelului Bran și în Biserica Evanghelică Râșnov, cele două edificii devenind deja tradiționale pentru iubitorii muzicii de jazz.
Ediția de anul acesta a festivalului își propune să reunească mai mulți artiști care nu au mai concertat în România, cum ar fi Stefano Bollani, considerat cel mai bun pianist italian al ultimilor ani, Ketil Bjørnstad, pianist norvegian a cărui notorietate internațională este incontestabilă, atât ca interpret și compozitor, cât și ca scriitor, sau mai tinerii Luca Aquino, versatil trompetist, laureat al mai multor premii internaționale, Carmine Ioanna, acordeonist și basistul Marco Bardoscia, toți trei din prolifica Italie.
În egală măsură, festivalul își propune să readucă în atenția iubitorilor jazz-ului câteva proiecte muzicale care s-au bucurat de un succes deosebit, făcând obiectul unor înregistrări admirabile, cum ar fi „Nomad” al Trio-ului Arild Andersen / Ferenc Snétberger / Paolo Vinaccia sau „Ha!” – Jörg Brinkmann Trio, apărute la ENJA Records, respectiv Act Music în urmă cu câțiva ani, precum și noul proiect al renumitului chitarist norvegian Terje Rypdal, „Rypdal Legacy”, prezentat într-o formă inedită, cu participarea trompetistului danez Palle Mikkelborg, a organistului Ståle Storløkken și a bateristului Paolo Vinaccia.
În ambianța barocă a Bisericii Evanghelice Râșnov, Palle Mikkelborg și Ståle Storløkken vor reconstrui sonorități ale muzicii profane în biserică, de curând apreciate de iubitorii jazzului la Biserica Luterană din București. Concertele vor avea loc de vineri până duminică, începând cu orele 19.00, în curtea interioară a Castelului Bran și sâmbătă, de la ora 12:00, în Biserica Evanghelică Râșnov. Prezentatorul festivalului va fi Paul Tutungiu, membru al Fundației Jazz Festivals & Events.
Detalii despre componența formațiilor găsiți pe www.jazzevents.ro, site-ul oficial al festivalului. Biletele (125 lei) și abonamentele (300 lei) se pot cumpăra de pe www.eventim.ro.
Instrumentiști de excepție vin la a treia ediție a Festivalului „Jazz at Bran Castle”
0
Următorul articol Sâmbătă are loc a treia ediția a DogFest la Brașov
Comenteaza aceasta stire
Alte stiri similare
Braşov Science, Education & Technology SETbv 3.0 continuă, în mai multe locații din orașul nostru, în perioada 3 – 10…
În noul Parlament al României a ajuns și o femeie care se dezbracă pe internet, care a candidat pe listele…
Jurnaliștii care au participat, duminică seara, la Râșnov, la „serbarea” Partidului Oamenilor Tineri (partidul înființat pentru susținerea misteriosului candidat la…
De la de la 1 ianuarie 2025, tarifele plătite pentru apă și canalizare ar urma să crească în mai multe…
Călin Georgescu este nemulțumit de existența saloanelor de înfrumusețare în România, sugerând că femeile nu ar trebui să se mai…
Actorul Alex Bogdan a transmis un mesaj emoționant, „o scrisoare în neant, către mama”, în care deplânge actuala criză politică…
Sâmbătă, 7 decembrie 2024, de la ora 18.30, în sala de pe strada Bisericii Române, luna cadourilor muzicale la Opera…
Sumele pe care persoanele interesate de completarea stagiului de cotizare le vor plăti vor crește începând cu 2025, odată cu…
Reprezentanții TikTok au susținut în cadrul unei audieri în Parlamentul European că, din septembrie până în prezent, rețeaua de socializare a închis…
Într-un interviu acordat Politico, alesul surpriză pentru turul al doilea al votului pentru președintele României, Călin Georgescu, merge, în campania…
Banca Națională a României – Agenția Brașov își deschide porțile pentru public în zilele de 5, 6 și 13 decembrie…
Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române și teolog prestigios, demontează multe dintre afirmațiile despre credinţă şi rugăciune…
Ford a prezentat în premieră mondială, la Craiova, în cadrul uzinei deținute de Ford Otosan, noul automobil electric pe care…
Fundaţia pentru Cultură şi Patrimoniu Forum ARTE organizează în data de 20 decembrie, de la ora 19.30, la Biserica Romano-Catolică Sf. Petru și Pavel,…
Jocurile de cazino oferă o mulțime de opțiuni atât pentru începători, cât și pentru jucătorii experimentați. Cu atât de multe…
Târgul de Crăciun din Piața Sfatului, Brașov, îi așteaptă pe vizitatori cu 50 de căsuţe noi, pline cu bunătăţi, obiecte…
Românii care își fac asigurări de viață vor fi raportați la ANAF de la 1 ianuarie 2025, Ordonanța de urgență (125/2024) fiind…
În perioada 2-6 decembrie, candidații din județul Brașov se pot înscrie pentru a ocupa 7 posturi vacante (2 posturi de…
Polițiștii din cadrul Biroul Rutier Brașov au oprit, pentru control, un autoturism care se deplasa pe strada Ion Ursu din…
Un bărbat din Gârcini și-a bătut concubina. „Polițiștii au efectuat cercetări în urma cărora a rezultat că, în timp ce…