Trenul „Central Europe & Transylvania”, operat de australienii de la „Golden Eagle Danubius Express”, a sosit, ieri, la Brașov. Trenul parcurge ruta Istanbul – Praga în 14 zile.
Cei 33 de turiști care parcurg călătoria amintită sunt din Australia, Anglia, Noua Zeelanda, Mexic, SUA, membri ai clubului iubitorilor de călătorii de lux cu trenul. Prețul informativ al unei astfel de călătorii este de peste 9.000 euro doar pe un sens de mers, celălalt fiind de obicei parcurs cu avionul. Călătorii au avut ocazia de a vizita ieri Castelul Bran, unde au avut parte de un tur personalizat, cu acces și la expoziția cu instrumente medievale de tortură, vor degusta câteva vinuri românești, dar și suc de mere 100 % natural – produs la Bran. Apoi ei au vizitat Cetatea Râșnov, iar mai târziu au avut parte de o plimbare prin centrul Brașovului.
De la Brașov, trenul a plecat spre Sighișoara, orașul muzeu, care este în prezent unul dintre cele mai bine conservate orașe medievale ale Europei, făcând parte și din patrimoniul UNESCO.
Partenerul din România al firmei din Australia – operatorul acestui proiect turistic – este International Tourism & Trade din Sfântu Gheorghe, firma touroperatoare specializată pe incoming, care derulează acest proiect de peste 10 ani cu servicii turistice „la sol”, la Brașov, Bran și Sighișoara
Odată cu acest grup de turiști, International Tourism a trecut de 1530 de turiști adușI în România pe acest proiect turistic de nișă, cel de călătorii de lux cu trenul.
Prin acest proiect turistic, România se înscrie în categoria țărilor cuplate la proiecte turistice transfrontaliere, alături de proiectele de croazieră cu acostare la Constanța, precum și de croazierele pe Dunăre care străbat mai multe țări europene.
Prin agenția din Sfântu Gheorghe și partenerii acesteia se pot face deja rezervări la călătorii de lux cu trenul pentru anul 2016, fiind vorba de un număr de 12 programe, cu prețuri cuprinse între 9.000 de euro și 19.000 de euro, durata sejururilor fiind între 12 și 18 zile.
Anul 2016 va marca 100 de ani de la începerea operării proiectului „Trans-Siberian Express” , pe ruta Moscova-Vladivostok, fiind făcute deja primele patru rezervări. Alte excursii de lux vor fi operate pe rutele Moscova – Ulan Bator, Veneția – Budapesta, Kazahstan – Moscova sau Teheran – Budapesta.
Turiști din Australia, Mexic sau Statele Unite au ajuns ieri în Brașov cu un tren de lux
0
Add A Comment
Alte stiri similare
Sindicatele din Educație anunță că membrii de sindicat din școli și facultăți vor protesta miercuri, 18 iunie, în timpul activităților…
Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat, în primele patru luni ale acestui an, 1,99 miliarde de euro, în…
Dacă ne-am uitat la harta României ca la un puzzle format din culturile agricole cele mai populare din fiecare județ,…
Compania de stat Hidroelectrica a avertizat că nu poate garanta că va continua să ofere, și după data de 1…
Impozitul pe proprietate va crește de la 1 ianaurie 2026, întrucât este jalon în PNRR, a declarat președintele PNL, Ilie…
Spitalele din țară se confruntă cu un val de pacienți care prezintă simptome specifice toxiinfecțiilor alimentare și infecțiilor digestive. Zeci…
Curtea de Apel Brașov a pus capăt uneia dintre cele mai controversate interpretări fiscale ale ultimilor ani: TVA-ul de 19% aplicat…
Poiana Brașov are punct de atracție pentru familiile cu copii: Alpin Magic Land, cel mai mare parc tematic în aer…
Ieri, agenții Poliției Rutiere Brașov au organizat mai multe filtre rutiere în puncte cheie din județul Brașov, într-un interval orar…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe…
Din cauza unor lucrări de infrastructură efectuate în comuna Sânpetru, luni, 16 iunie 2025, în intervalul orar aproximativ 11.00 –…
Polițiștii din Feldioara au fost sesizați de o femeie, care le-a relatat că a fost bătută de concubinul ei. Incidentul…
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au organizat și desfășurat, în ultimele zile, o amplă acțiune la care…
Primarul George Scripcaru și arhitectul care asigură municipalității asistența tehnică, Alexandra Stoica, au verificat, astăzi, starea Cetățuii de pe Dealul…
Restricții de circulație pe DN1, la Predeal, în zona pasajului de peste calea ferată. „Duminică seara, în data de 15.06.2025,…
Compania ICCO Brașov a pornit în 1990, într-o sufragerie de apartament, ca o firmă de asamblat computere. Astăzi, după 35…
BCR a transmis un anunț important către toți clienții. Banca, a doua ca mărime din România, avertizează că încercările de…
Autobuzele care deservesc traseul metropolitan 140, Brașov – Zărnești, își vor relua de mâine, 14 iunie 2025, circulația pe traseul…
O scrisoare de protest împotriva grupării Sorin Grindeanu – Marcel Ciolacu circulă începând de joi printre membrii PSD, potrivit documentului…
După cum vă informa Biz Brașov în urmă cu o lună, primarul orașului Râșnov, Horia Motrescu, a făcut o serie…