Deși în anul 2012, lacul din Noua a fost repopulat cu peste 600 de kg de pește, din speciile crap și caras, acum pe luciu apei mai sar… doar broaștele. Deși pescuitul este interzis în această zonă, pescarii de ocazie au reușit să reducă aproape de zero numărul de pești din baltă. Astfel, administratorul lacului împreună cu Primăria Brașov au luat decizia să înceapă repopularea lacului cu pește. Astăzi, vor fi eliberate primele 200 de kilograme de caras, urmând ca până la sfârșitul lunii septembrie, să se aducă în acest lac aproximativ 2 tone de pește, din speciile caras și crap fitofag, această specie fiind recomandată pentru a preveni creșterea necontrolată a algelor și a altor plante subacvatice.
Atât spațiul din jurul lacului, cât și lacul propriu-zis, au fost reamenajate în 2012, astfel că a devenit una dintre cele mai frumoase zone de agrement ale Brașovului. Valoarea totală a lucrărilor a fost de 2,03 milioane de lei, din care 10% a reprezentat cofinanțarea locală, restul banilor venind de la Administrația Fondului de Mediu prin Programul național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități. În 2011, lacul a fost desecat și s-a îndepărtat materia eterogenă odată cu vegetația parazitară, iar apoi, au început lucrările de amplasare și montare a membranei geotextile care are rolul de a împiedica creșterea vegetației nedorite, iar apoi au fost amenajate spațiile verzi din jurul lacului.