Compania Lord of Lands din Brașov, care acum câșiva ani promitea terenuri gratis în județ, a fost radiată în luna mai a acestui an, după ce a fost adusă la faliment. Proprietarul său, Silviu Rotariu, după ce a dat chix cu „spiritul antreprenorial”, a încercat cariere în showbiz, participând la emisiuni mediocre de televiziune și încercând să se prezinte ca „milionarul din Brașov”, asta după ce a trecut printr-un episod depresiv în urma divorțului. A încercat și o carieră de comedian, dar aceasta s-a stins înainte de a începe, în momentul în care nu a stârnit cine știe ce zâmbete la un festival de stand up.
Rotariu este acum în Statele Unite ale Americii, fugind din calea clienților cărora le-a promis terenuri gratis sau ieftine, dar care s-au ales doar cu pagube.
Decăderea firmei a început odată cu strategie de marketing „Terenuri gratis”, menită să creeze un boom pe piaţa imobiliară din Braşov. „Am semnat antecontracte cu 600 de oameni. Nu erau chiar gratis, era un comision de 500 de euro. Din aceşti 600 de oameni, 500 sunt clienţi pasivi – adică au luat terenul şi nu au început niciun fel de dezvoltare pe acele terenuri”, povestea Rotariu despre business-ul său.. Campania „Terenuri gratis” a fost gândită tocmai pentru a creşte valoarea celorlalte proprietăţi imobiliare ale firmei. Practic, firma vindea loturi de teren situate foarte departe de orice gen de utilităţi, obligându-i pe cei care au „speculat” oferta şi au preluat aceste terenuri să tragă utilităţile pe banii lor cu un efort financiar mult mai mare decât dacă şi-ar fi luat un teren în apropierea reţelelor de utilităţi. În acest fel, valoarea celorlalte loturi, situate între reţelele de utilităţi şi proprietăţile oferite gratuit, creşteau văzând cu ochii.
Faliment anunțat în urmă cu patru ani
În iulie 2011, firma brașoveană posta în fața sediului un banner pe care scria „am dat faliment”. Era doar o strategie de marketing prin care se anunța deschiderea unei filiale a firmei, la București.