La începutul acestei luni, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) a semnat contractul pentru întreținerea pe timp de vară a drumurilor naționale care traversează județul Brașov. La licitaţia lansată de drumari au participat şase constructori de drumuri, iar oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic a aparţinut societăţii Morani din Zărneşti, în conformitate cu anunţul de atribuire postat pe SEAP. Valoarea acestor lucrări de reparaţii, atât pentru vara acesta, cât şi pentru anul viitor, fusese estimată la suma de 21,85 de milioane de lei, fără TVA, iar Morani a oferit un preţ de 13.552.550,49 lei, respectiv 16,8 milioane de lei cu tot cu TVA.
Una dintre condițiile principale pentru a obține contractul era ca ofertantul să dețină stație de preparare mixturi asfaltice sau precontract semnat cu un furnizor de mixturi asfaltice sau angajament de punere la dispoziție, ținând cont că, în primul rând, se vor efectua lucrări de reparare a carosabilului, dar și o serie de utilaje cu care să se toaleteze vegetația de pe marginea drumurilor, astfel încât aceasta să nu-i încurce pe participanții la trafic.
Județul Brașov este traversat de 10 drumuri naționale, lungimea totală a acestora fiind de 420,862 de kilometri. Cel mai lung este DN 1, care pe teritoriul județului Brașov are peste 123 de kilometri, iar cel mai scurt este DN 13 E, care pleacă din Feldioara spre limita cu județul Covasna și are doar 2,78 km. De asemenea, Compania de Drumuri are în curs de proiectare şi o serie de lucrări de consolidare pe DN 13, spre Târgu Mureş, în patru puncte, dar şi pe DN 73 A, între Râşnov şi Predeal, unde din cauza intemperiilor carosabilul a fost afectat.