Cele mai bune producții animate ale ultimilor ani, programe speciale pentru cei mici, muzică live și petreceri, vor ajunge la Brașov începând de joi și până duminică în cadrul Festivalului Internațional al Filmului de Animație Anim’est. Festivalul se va deschide joi seară, de la ora 21.30 în Piața Sfatului, cu filmul „Jaques și mecanica inimii”, un basm animat emoționant franțuzesc, care descrie drama lui Jacques, a cărui inimă i-a fost înlocuită, la naștere în cea mai friguroasă zi din Scoția, cu un ceas de cuc. Accesul la proiecție va liber, ca de altfel și la celelalte proiecții care vor avea loc de vineri și până duminică, de la ora 21.00, în Piața Sfatului. „Am decis ca publicul să aibă acces liber la proiecțiile din Piața Sfatului pentru a încuraja publicul să vină și să se bucure de aceste filme deosebite”, a explicat Vlad Ilicevici, organizator.
O serie de alte proiecții vor avea loc la Centrul Cultural Reduta, unde biletul de intrare va fi de 5 lei. Cei mai curajoşi spectatori braşoveni se vor delecta cu programe intense, care îmbină armonios animaţia şi muzica. Celebrul regizor japonez, Hayao Miyazaki, revine la Braşov cu „Se-nalță vântul / The Wind Rises”, anunţat ca fiind ultimul său lungmetraj de animaţie. O biografie ficţionalizată a lui Jiro Horikoshi, unul dintre cei mai inovatori și desăvârșiți proiectanți aeronautici din lume, animaţia a câştigat Tokyo Anime Award în 2014 (cel mai important premiu acordat unei animaţii în Japonia). De asemenea, iubitorii de comedii vor savura cea mai recentă super-producţie a celebrului studio american Laika. „The Boxtrolls / Boxtroli” îşi plasează acţiunea în Cheesbridge, unde legenda spune că sub străzile sale pavate încântătoare locuiesc trolii de cutie. Noaptea, aceşti monștri se furișează afară din canale pentru a fura de la oameni lucrurile pe care le preţuiesc cel mai tare : copiii și brânzeturile puturoase.
Filme cu senzații tari
Anul acesta, Anim’est îşi prelungeşte programul până târziu în noapte cu noi evenimente speciale şi provocatoare. O noapte intensă și senzații tari promite „Creepy Animation Night”. Cele mai stranii şi mai înfricoșătoare animaţii vor provoca, amuza şi îngrozi spectatorii în noaptea zilei de vineri, la Centrul Cultural Reduta, începând cu ora 0.00, taxa de intrare fiind de 15 lei. Extratereştri, fantome şi eviscerări, întâmplări morbide pline de umor negru, noaptea bizară a festivalului îşi propune să exploreze partea întunecată a animaţiei. Filmele vor fi însoţite de un live-act încântător al trupei Semiosis.
„Trippy Animation Night” este un program extravagant de filme ciudate, malefice sau pur şi simplu nepotrivite, selecționate cu grijă de curatorul și colecționarul „Michael Helmerhorst”, care va avea loc la „Reduta” de la ora 23.30. Acesta a cotrobăit prin cele mai murdare colțuri ale arhivelor animației și cele mai rare colecții, scoțând la lumină filme greu de văzut în altă parte. Taxa de intrare va fi de 10 lei
Anim’est Braşov este organizat de către Asociaţia Culturală Estenest, cu sprijinul Primăriei Braşov şi al Centrului Naţional al Cinematografiei. „Festivalul este un proiect care se desfășoară sub egida «Brașov Capitală Europeană a Culturii în 2021» și a fost finanțat de către Primăria Brașov, în cadrul sesiunii de proiecte culturale, cu suma de 45.000 de lei. Este un eveniment ce atrage tinerii și nu numai, iar ediția de anul trecut a fost un real succes”, a precizat viceprimarul Brașovului, Adina Durbacă.
CASETĂ: Surprizele pregătite pentru cei mai mici dintre cinefili
Copiii sunt invitaţi cu mic, cu mare, la Minimest, secțiunea care le este dedicată, unde vor fi răsfăţaţi cu filme şi surprize. 22 de scurtmetraje de animaţie, proiectate în trei calupuri separate, în fiecare dimineaţă, începând cu ora 12.00, de vineri până duminică, la Centrul Cultural Reduta. Sosesc la Braşov animaţia franceză cu păpuşi „Tigaia lui Anatole”, despre micuţul Anatole şi misterioasa tigaie pe care o cară după el, sau „SuperBot – sub lupă totul e mai mare”), preferatul juriului tânăr de la Bucureşti, în care un roboţel de jucărie descoperă noi realităţi. Acestora li se adaugă o mulţime de alte personaje simpatice, ca motanul australian Will, din „Căpitanul curajos”, un pui de elefant care îşi caută mama (Ahco şi drumul spre casă), sau băieţelul timid La şi fetiţa fără prieteni, Mi (La şi Mi). Nu lipsesc nici filmele de lungmetraj: „Minuscule: Valea furnicilor pierdute”, o înduioşătoare animaţie franceză 3D în regia lui Thomas Szabo şi Hélène Giraud, „Lisa Limone și Maroc Orange, o idilă furtunoasă”, un musical estonian cu parfum de citrice al regizorului Mait Laas, sau „Mielul Shaun – Filmul”, realizat de celebrul studiou britanic Aardman, unde îndrăgitul personaj porneşte într-o nouă aventură spumoasă şi plină de răsturnări de situaţie.
Programul festivalului:
JOI 25 IUNIE
Piața Sfatului
21:30 JACQUES ȘI MECANICA INIMII (15+)
VINERI 26 IUNIE
Reduta
12:00 Program MINIMEST 1 (6+)
Ahco on the Road – KR/USA 2013, 8’30
The Delirious Tales – FR/BE 2012, 4’40
Caterpillar and Hen – IT 2013, 10’05
Pitt and Weem – UK 2014, 9’24
Ghost Hour – LV/EE 2014, 7’25
The Giant Carrot – FR/BE 2014, 5’50
SNAP – BE/UK 2012, 6’41
LAMI – JP/FR 2013, 2’30
14.00 Minuscule (6+)
16.00 Best of Anim’est 1 (10+)
Impostor – CH/FR 2013, 6’32
Mythopolis – CZ 2013, 11’36
Wrapped – DE 2014, 4’06
Black Tape – DK 2014, 3’
Double Act – CN 2013, 4’37
Mahjong – CN 2013, 7’20
Noise of the World – ES 2013, 13’
Timber – CH 2014, 5’35
History of Pets – NL 2013, 5’32
Leaving Home –NL 2013, 6’38
Hair – BE 2013, 8’44
18:00 Manieggs – Revenge of the Hard Egg / Manieggs – Răzbunarea oului tare (15+)
20:00 The Boxtrolls / Boxtroli (15+)
24:00 Creepy Animation Night (18+)
Piața Sfatului
21:00 Warm-up videoclips
22:00 SHAUN THE SHEEP (6+)
SÂMBĂTĂ 27 IUNIE
Reduta
12:00 Program MINIMEST 2 (6+)
The Troll Trap – DE 2013, 7’38
Elephant and Bicycle- FR 2014, 9’
Anatole’s Little Saucepan – FR 2014, 5’47
Song of the Lark – BY 2014, 6’57
Gallant Captain – AU 2013, 8’08
SuperBot – AR 2013, 3’17
The Magic Time – NO 2013, 9’16
Tulkou – FR 2013, 11’
14:00 Shaun the Sheep (6+)
16:00 Best of Anim’est 2 (10+)
Between Times – NL/USA 2014, 14’20
One Easy Child – CH 2013, 7’22
Autumn Leaves – FR 2013, 10’30
Small People with Hats – UK 2014, 6’51
Brain Divided – USA 2012, 4’48
Baths – PL 2013, 4’
From Here to Immortality – CH 2013, 9’28
The Missing Scarf – IE 2013, 6’35
Wedding Cake – DE 213, 8’
Wind – DE 2013, 3’49
18:00 Prezentare Animation Worksheep
19:00 The Wind Rises / Se-nalță vântul (15+)
23:30 Trippy Animation Night (+18)
Piața Sfatului
21:00 Warm-up videoclips
22:00 TRIPLETELE DIN BELLEVILLE (10+)
DUMINICĂ 28 IUNIE
Reduta
12:00 Program MINIMEST 3 (6+)
Lemonade Tale – EE 2013, 9’20
Brave Mother – RU 2014, 5’37
Balloona Laguna – DE 2014, 6’35
Cowboy Dream – NO 2014, 7’50
Hypnagogic Hallucination – BE 2013, 6’30
Scent of Carrots – FR/BE/CH 2014, 27’
16:00 Romanian Re:Animation (14+)
Growing – r. Roxana Benţu, 3’
The Scream – r. Sebastian Cosor, 3’
My Friend is a Cloud – r. Anton Octavian, 4’
Robot Love – r. Codrin Iftodi, 10’
Get Happy or Get Out – r. Andreia Dobrota, 3
The Never Presence – Mircea Purdea, 2’
Alive – r. Laurențiu Popa
CHI-KEN – r. Andrei Sopon, 3’
White Noise – r. Marius Pandele, 2’
How to Deal with Nonsense – r. Veronica Solomon, 4’
Traveling with My Thoughts Full of Hope – r. Adrian Băluță, 2’
Black Fantastic – r. Călin Pop, 6’
Make Love Not Sex – r. Szőcs Tamás, 2’
Becoming – r. Andrei Sopon, 5’
The Temptress –r. David Kinsella, 35’
How the World Was Made – r. Maria Brudașcă, 8’
Liminal Introspect – r. Mircea Purdea, 3’
2 – r. Ilinca Šeda,12’
Tango with Anita – r. Fekete Szabolcs, 3’
Escathon – r. Alexei Pătraşcu, 5’
Grand Café – r. Bogdan Mihăilescu, 8’
Recyclers – r. Dan Panaitescu, 2’
Baby Nap – r. Paul Mureșan, 3’
18:00 Amanții electrici / Cheatin’ (15+)
20:00 Lisa Limone & Maroc Orange: A Rapid Love Story / Lisa Limone și Maroc Orange: O idilă furtunoasă (9+)
Piața Sfatului
21:00 Warm-up videoclips
22:00 MINUSCULE (6+)