Economic, Stiri Brasov

Primăria Brașov a devenit proprietar pe o serie de „ruine” valoroase din vechea fabrică Rulmentul. Numai terenurile valorează peste 30 de milioane de lei

rulmentul (1)O parte din fostele active ale uzinei de rulmenți din Brașov au intrat oficial de săptămâna aceasta în proprietatea Primăriei Brașov. Aceasta a inițiat încă din 2011 demersurile pentru a le prelua în contul datoriilor pe care societatea le-a avut la bugetul local, numai că hotărârea de Guvern prin care acestea au fost trecute din domeniul public al Statului Român în domeniul public al municipiului Brașov a fost adoptată abia recent. Locația este una cu valoare având în vedere că este vecină cu noul mall Coresi Shopping Resort, care a fost construit tot pe o veche platformă industrială, respectiv cea de tractoare.

În total, în conformitate cu hotărârea de Guvern adoptată, în proprietatea Primăriei Brașov au fost trecute 39 de active din vechea uzină, respectiv o serie de suprafețe de teren, dar și clădiri ale unor vechi secții, dar și vechile stații de pompare sau de decantare a nămolului, precum și alte spații care sunt fără utilitate și pentru care vor trebui cheltuite sume considerabile în vederea decontaminării lor. Cele mai valoroase, în conformitatea valorile de inventar, sunt cele peste 20 de terenuri intravilane de pe fosta platformă industrială a căror valoare sare de 30 de milioane de lei.

Două vechi secții sunt mai de valoare

Printre acestea se numără unul în suprafaţă de 58.733 mp, cu o valoare de inventar de 9,98 milioane de lei, altul de 37.944 mp, cu o valoare de 6,45 milioane de lei și altul de peste 28.000 mp, cu o valoare de 4,88 milioane de lei. Dintre vechile hale preluate cele care au o valoare mai consistentă sunt vechea Strungărie a fabricii cu anexele ei, cu o valoare de inventar de 22 de milioane de lei, dar și vechea Secție de rulmenți speciali, care are mai multe anexe și o valoare de 10 milioane de lei. Sunt însă și active cu valoare zero, cel mai probabil aflate într-un stadiu avansat de degradare și fără utilitate, cum ar fi fosta Stație de evacuare șpan, mai multe depozite de uleiuri, dar și depozitul de carburanți.

Parc de software și muzeu

Edilii vor să amenajeze în clădirile de la Rulmentul un parc industrial de software, dar şi un muzeu al industriei braşovene, unde să fie expuse simbolurile fabricilor de altădată. „Primul pas ar fi înființarea unei societăți sau entități aflate în subordinea Consiliului Local Brașov care să se ocupe de administrarea acestui patrimoniu, dar și de conturarea unui studiu de fezabilitate și a unui proiect în vederea realizării acestor investiții pe care noi ni le-am propus. Dacă vom avea un proiect bine definit, avem șansa să obținem o finanțare nerambursabilă în proporție de 50% pe axa de dezvoltare economică”, a explicat consilierul local Răzvan Popa. Acesta este de părere că după concretizarea proiectului, municipalitatea nu ar trebuie să le perceapă nici un fel de chirie firmelor care vor ocupa spațiile nou amenajate, ci doar să își achite întreținerea, precum și să respecte niște condiții, cum ar fi să aibă un anumit număr de angajați, dar și să aibă profit, astfel ca banii să se întoarcă prin celelalte taxe și impozite percepute tot la bugetul local. „În Brașov sunt destule spații de birouri și hale, dar noi trebuie să încurajăm dezvoltarea industriei IT, care este cea mai profitabilă la nivel mondial, și, totodată, avem tot interesul să ținem aici oamenii, nu să plece peste hotare și în alte state. Astfel, taxele și impozitele percepute vor reveni Brașovului”, consideră consilierul local.

Fabrică lichidată din 2007

Procedura de lichidare a companiei Rulmentul a fost începută în 2007, abia la finele lui 2011 s-a finalizat şi darea în plată a jumătate din activele companiei către creditorii bugetari: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Autoritatea Naţională Vamală şi Direcţia Fiscală a municipiului Braşov. Clădirile care au făcut obiectul acestei dări în plată au fost solicitate de edili, în schimbul plăţilor restante pe care uzina le avea la bugetul local. Restul activelor au fost achiziţionate de omul de afaceri Ede Erdely, prin compania Sigur Imob.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Schaeffler a trecut de 5.000 de angajați la Cristian și începe producția de rulmenți pentru aplicații feroviare
Schaeffler România, subsi­dia­ra locală a grupului german Schaeffler cu afaceri globale de peste 14 miliarde de euro şi aproximativ 89.000
Brașovenii de la Disofa au în plan să deschidă showromm-uri în București, Constanța și Iași
Dorina Codarin (45 de ani), o antreprenoare cu experienţă de peste 15 ani în producţia de mobilier, care în 2018
Parcare publică subterană cu 450 de locuri, în Centrul Civic
Primăria Brașov a prevăzut în bugetul pe acest an fonduri în vederea amenajării unor parcări în mai multe zone din
CJ Brașov alocă peste 3 milioane de lei pentru „hârțogăraia” aferentă proiectului de management integrat al deșeurilor
Consiliul Județean Brașov a încheiat în vara anului trecut contractul pentru realizarea Master Planului de gestionare a deșeurilor la nivelul
Râșnovul va investi peste 25 de milioane de lei într-un teatru de vară și o parcare etajată, în zona Cetății
Râșnovul continuă investițiile în vederea creșterii atractivității turistice a stațiunii. Unul dintre proiectele anunțate cu ani în urmă, pentru care
Compania Apa, factură de curent de până la 37,91 milioane de lei, în următorii doi ani
Compania Apa Brașov vrea să încheie un contract în vederea furnizării de energie electrică , la punctele de consum pe
Un fost europarlamentar este președintele CA al IAR Ghimbav
Președintele Agenției Metropolitane Brașov, Dragoș David, fost europarlamentar a fost ales președinte al Consiliului de Administrație al IAR Ghimbav. La
La Brașov, unul din patru șoferi încalcă legea în domeniul transporturilor rutiere publice de mărfuri și persoane. Amenzi de aproape
Polițiștii brașoveni de la Serviciul Rutier au desfășurat săptămâna trecută o acțiune ce a vizat combaterea încălcării normelor legale în
Primăria va aloca bani pentru aeroport când CJ Brașov va considera că este necesar și nevoie. „Factura” pe 2020 pentru
Ținând cont că una dintre cerințele venite din spațiul public a fost ca primarul Brașovului să aloce fonduri proiectului aeroportului
Ministrul de Interne, Marcel Vela, despre descinderile din casa liberalului Kadas: „Nu a fost o eroare!”
Marcel Vela a fost întrebat, la audierile din Parlament, dacă îşi cere scuze, din calitate de ministrul al Afacerilor Interne,
Brașovul atrage aproape trei milioane de turiști anual, dar doar jumătate dintre aceștia sunt înregistrați
Brașovul atrage aproape trei milioane de turiști anual, dar mai puțin de jumătate dintre aceștia sunt înregistrați, cazându-se la hoteluri
Designul interior creeaza echilibru
Caminul nostru este un proiect ce necesita investitii atat finaciare cat si de timp pentru a prinde contur. O parte
10 unități școlare, închise parțial din cauza gripei
10 școli brașovene sunt închise parțial din cauza gripei. Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării, situaţia centralizată la nivel naţional arată
Orban: Alegerile locale vor avea loc, cel mai probabil, pe 14 iunie
Premierul Ludovic Orban este de părere că data de 14 iunie este una „rezonabilă” pentru alegerile locale, comentând că organizarea
Dedeman face angajări la Brașov. Ce salarii oferă lanțul de magazine
Lanțul de magazine Dedeman face angajări în această perioadă în 15 orașe mari din țară, dintre care și Brașov, pe
Sfaturile polițiștilor către elevi, după ce un coleg de breaslă a agresat un copil în lift: „Nu urcați în lift
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov continuă să desfășoare activități de
Chefii brașoveni au obținut doua medalii de argint și una de bronz la Olimpiada Mondială de Gastronomie de la Stuttgart
Încep să apară rezultatele de la Olimpiada Mondială de Gastronomie de la Stuttgart, Germania, acolo unde România a intrat în
Free Now, cea mai descărcată aplicație de ridesharing din România. A fost instalată de peste 100.000 de utilizatori
De la începutul anului până în prezent, Free Now a devenit cea mai descărcată aplicație de ridesharing din România din
Unul dintre puținele locuri unde mai este iarnă cu adevărat. Cum arată Transfăgărășanul printre nămeți
Transfăgărăşanul este închisă pe o porţiune de 27 kilometri timp de 8 luni din an, iarna şi primăvara, din cauza pericolului
În România, managerii au salarii de 10 ori mai mari decât subalternii
Salariul unui manager din România poate ajunge chair și la 15.000 de euro, acesta câștigând de 10 ori mai mult