Camera de Comerț și Industrie Brașov a primit, ieri, vizita consilierului Consilierul pentru Afaceri Economice din cadrul Ambasadei Republicii Moldova la București, Denis Jelimalai, aflat la Brașov pentru identificarea unor noi oportunități în vederea dezvoltării relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și România
Jelimalai a anunțat că administrația Moldovei are mai multe facilitățI care se acordă investitorilor care merg în țara vecină, care ajung chiar șI până la scutirea totală de la plata impozitelor în cazul unor investiții de peste un milion de euro. „România este principalul partener comercial al Republicii Moldova, dar în ceea ce privește investițiile, este abia pe locul șapte. Noi ne dorim să facem din România un investitor de Top 3 în Republica Moldova”, a explicat Jelimalai
Consilierul economic al Ambasadei Moldovei a avut, în cursul zilei de ieri, mai multe întâlniri cu potențiali investitori brașoveni, urmând ca la începutul toamnei, să revină în orașul nostru cu o delegație de oameni de afaceri moldoveni interesațI de încheierea unor contracte cu firmele brașovene.
Moldova îi scutește de impozit pe brașovenii care investesc peste un milion de euro în țara vecină
0
Add A Comment
Alte stiri similare
Numărul românilor din străinătate care au votat la alegerile prezidențiale a depășit sâmbătă, la ora transmiterii știrii, 500.000. În primul…
Coaliția VotCorect a centralizat o serie de nereguli și incidente semnalate de observatori și cetățeni, multe dintre ele fiind legate de postarea…
The Guardian publică un reportaj despre alegerile prezidențiale din România, evidențiind o țară profund divizată între doi candidați opuși, iar…
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a fost anunțat în jurul orei 14.00 e izbucnirea unui incendiu la o locuință…
România are multe comori neștiute, una dintre ele find Rezervația Valea Zimbrilor din Vama Buzăului. Rezervaţia a luat fiinţă în…
Asociaţia Telefonul Copilului pune la dispoziţia copiilor servicii de consiliere prin intermediul liniei europene de asistenţă pentru copii 116111. „Sărbătorim…
Hornbach, unul dintre cei mai mari retaileri de bricolaj din România, comunică transparent informaţii despre salariile şi beneficiile oferite casierilor…
Stratul de zăpadă măsoară în această dimineață 16 centimetri la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munții…
În numai 24 de ore, un grup de tineri a reamenajat curtea interioară a Hospice din Brașov unde sunt îngrijiți…
Un polițist local din cadrul Serviciului Circulație Rutieră Brașov, aflat în timpul liber, a observat producerea unei coliziuni ușoare între…
Campania electorală pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă, la ora 7:00. Potrivit Biroului Electoral Central, este…
Braşovul se află printre cele mai căutate destinaţii turistice din ţara noastră. Biserica Neagră, Piaţa Sfatului sau Strada Sforii sunt…
Două cutremure au avut loc în zona seismică Vrancea, noaptea trecută, pe 17 mai 2025. Primul seism a aut loc…
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan a declarat că dacă va ajunge la Cotroceni nu va graţia politicieni, cu…
Călin Georgescu, fostul candidat pro-rus la alegerile prezidențiale anulate din 24 noiembrie, a declarat, vineri seară, la Realitatea Plus, televiziunea…
Libra Bank a blocat în acest an conturile AUR și conturile a trei firme la care prim-vicepreședintele AUR Marius Lulea…
Ministerul de Interne anunţă, vineri, că reţeaua de site-uri clonate, care imită imaginea paginilor oficiale ale unor instituţii publice, televiziuni…
Candidatul independent la alegerile prezidențiale a anunțat pe rețelele de socializare că a discutat cu președintele francez despre importanța alegerilor…
Românii din diaspora bat toate recordurile privind prezența la vot în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, prezența fiind cu…
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și…