Primăria Brașov a deschis o acțiune în instanță în vederea revendicării Cetății de pe Dealul Straja, care în prezent se află în proprietatea Aro Palace SA, la care acționar majoritar este SIF Transilvania. Societatea a decis să scoată la vânzare monumentul istoric acum aproximativ doi ani, iar municipalitatea brașoveană și-a exprimat dreptul de preemțiune pentru achiziționarea sa, după ce atât Ministerul Culturii, cât şi Consiliul Judeţean Braşov nu şi-au exprimat acest drept tocmai că Primăria îşi exprimase intenţia de a prelua monumentul şi a-l renova. După cum a precizat primarul George Scripcaru, în ultimele aproximativ zece luni, reprezentanții municipalității au căutat în arhive o serie de documente justificative cu privire la situația juridică și patrimonială a acestui imobil, înainte de a face pasul privind cumpărarea acestuia.
S-a căutat prin arhive până la 1800
„Am căutat în arhive până în jurul anului 1800 și am identificat o serie de documente detaliate, iar după ce ne-am consultat cu juriștii noștri, dar și cu avocați, am decis să facem acest demers în instanță în vederea revendicării imobilului ca bun al municipiului Brașov. Din datele pe care le avem reiese că, de-a lungul anilor, municipiul Brașov a contribuit la acest imobil, iar toate documentele justificative le-am depus în instanță și sunt optimist că vom avea câștig de cauză în acest demers”, a subliniat primarul George Scripcaru. Astfel, în ședința de ieri Consiliul Local Brașov a revocat hotărârea prin care își exprimase dreptul de preemțiune pentru cumpărarea Cetății. „Am depus deja acțiunea în instanță, încă nu s-a stabilit primul termen de judecată. Astfel, acest drept de preemțiune nu mai era necesar, până la clarificarea problemei juridice a acestui imobil”, a explicat primarul.
Cum s-a „privatizat” cetatea
Cetatea a intrat în circuitul turistic în 1982 fiind administrată atunci de Oficiul Naţional de Turism (ONT). ONT s-a privatizat după 1990, iar Cetatea a ajuns din 1992 în proprietatea Aro Palace, care, la rândul ei, s-a privatizat, ulterior SIF Transilvania devenind acționar majoritar la aceasta. Inițial, în iulie 2013, acționariatul companiei a cerut Primăriei 5,2 milioane de euro pe Cetate, însă acest preţ a fost considerat exagerat de către municipalitate, astfel că cu timpul suma a mai fost ajustată. Ultimul preț cerut de SIF municipalității brașovene pentru acest obiectiv, a fost de 3,3 milioane de euro. Mai mult, la finele lui aprilie, acționarii Aro Palace au anunțat public că dacă Primăria nu va răspunde ofertei lor, vor scoate la licitație publică Cetatea.
Lăsată să se degradeze
Monumentul istoric a fost lăsat în paragină în ultimii ani, fiind făcute doar mici lucrări de întreținere, astfel că o parte bună din monument s-a degradat. Există fisuri masive în zonele fără tencuială, în câteva situaţii zidul fiind efectiv străpuns. Suprafeţe extinse de zidărie (cărămidă), chiar şi la baza fortificaţiei sunt dislocate, ceea ce afectează structura de rezistenţă. Acum doi ani, municipalitatea a amenajat căile de acces, iluminatul public şi arhitectural, dar şi câteva zone de belvedere pe Dealul Straja, tocmai pentru a pune în valoare monumentul. În prezent, Cetatea are lacătul pe poartă, Aro Palace închizând unitatea de alimentație publică din incinta sa, încă din toamna anului trecut.