De Ziua Copilului, micuții vor avea parte de o serie de surprize la Parcul Zoologic din Noua. Pe lângă faptul că aceștia vor avea acces gratuit în incinta zoo, vor putea participa și la o serie de activități și jocuri organizate de către Asociația Prietenii Grădinii Zoologice Brașov, în parteneriat cu Primăria și Grădina Zoologică Brașov. „Dorim să le facem copiilor un cadou de 1 iunie, de aceea am pregătit la Grădina Zoo o serie de evenimente dedicate lor. Astfel, le oferim intrare gratuită tuturor copiilor, dar vor și o serie de alte activități, cum ar fi facepainting, ateliere de origami și quilling, dar și o serie de alte jocuri ale copilăriei”, a precizat viceprimarul Ciprian Bucur.
Astfel, în incinta parcului zoologic va fi amenajată o alee, unde micuții se vor putea distra practicând jocuri ale copilăriei, precum șotron sau de-a v-ați ascunselea, dar și o alee a micilor meșteșugari, unde prichindeii vor putea modela hârtia în tehnicile origami sau quilling. Activitățile vor începe de la ora 11.00 și se vor încheia la ora 19.00, urmând să fie derulate și cu sprijinul unor voluntari ai Universității Transilvania. De asemenea, prichindeii care vor ajunge la Zoo, vor primi și baloane din partea organizatorilor.