România apare cu cinci regiuni în topul celor mai sărace 20 de zone din UE la nivelul anului 2013, potrivit celui mai recent raport Eurostat privind nivelul de trai din cele 28 de state membre, informează economica.net. Clasamentul a fost alcătuit în funcție de Produsul Intern Brut (PIB) per capita exprimat în standardul puterii de cumpărare.
Datele anunțate de Eurostat arată astfel că țara noastră înregistrează o evoluție în condițiile în care în studiul similar publicat în 2014, bazat pe datele din 2011, şase regiuni din România, cu excepţia judeţelor din regiunea Vest şi a zonei Bucureşti-Ilfov, apărea în topul sărăciei.
Astfel, indicele puterii de cumpărare din regiunea Centru (judeţele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș şi Sibiu) a ajuns în 2013 la 51% din media UE, faţă de 45% în 2011, şi a ieşit din topul celor mai sărace 20 de regiuni din UE.
Cele cinci regiuni din România care rămân în topul sărăciei sunt Nord-Est (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava şi Vaslui), Sud-Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt şi Vâlcea), Sud Muntenia (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova şi Teleorman), Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu-Mare și Sălaj), respectiv Sud-Est Dobrogea (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Vrancea şi Tulcea).
Cel mai bine trăiesc locuitorii din zona Bucureşti-Ilfov şi cei din regiunea Vest (Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș).
Acelaşi studiu arată că bucureştenii trăiesc, în medie, la fel de bine ca nemţii, olandezii sau danezii. Indicele puterii de cumpărare din zona Bucureşti-Ilfov este de 131% din media UE, nivel care plasează Capitala peste cifrele medii la nivel naţional din Franţa (107%), Germania (122%) sau Danemarca (124%).
Un comentariu
Da, si Regiunea Centru chiar a intrecut Regiunea Vest la cifrele per capita: http://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/6839731/1-21052015-AP-EN.pdf/c3f5f43b-397c-40fd-a0a4-7e68e3bea8cd