Se lucrează la foc continuu pe șantierul din Centrul Istoric al Râșnovului și odată cu finalizarea pereților mulați, care susțin malurile precum un cofraj, s-a trecut la excavarea pământului. Operațiunea nu este deloc simplă ținând cont că în conformitate cu estimările făcute de constructori se vor scoate 18.000 cubi de pământ, adică în jur de o mie de camioane.
Odată cu eliberarea terenului s-a trecut la operațiunea de turnare a radierului, respectiv a pardoselii de beton. Turnarea acestui radier începe dinspre mijloc spre margini și se va face etapizat. „Pentru a se putea turna în întregime radierul este necesară taluzarea malurilor. Acestea sunt mai întâi sprijinite cu niște piloni speciali, după care se excavează tot pământul până spre pereții mulați, după care se va turna acest radier și pe margini și se va trece la finisarea acestor pereți mulați”, a explicat primarul Râșnovului Adrian Veștea.
1.500 de autobetoniere
Acesta a precizat că în conformitate cu graficul de lucrări, până după jumătatea lunii iunie, ar trebui turnate toate betoanele din subteran, astfel ca să se poată trece la a menajarea „tavanului”, respectiv a plăcii de peste tunel și parcare, pe care va prinde contur piațeta. În plafonul de beton care va acoperi amenajările subterane se vor băga aproximativ 7.000 de metri cubi de beton, adică mai bine de 1.500 de autobetoniere.
Constructorul a dat garanția că întreaga investiție va fi predată la cheie până la finele anului, ținând cont că greul nu se sfârșește odată cu conturarea obiectivului în subteran, ci mai este destul de mult de lucru la finisaje și la amenajările exterioare. Acestea nu presupun doar o simplă pavare cu granit a piațetei, ci și amenajarea de scuaruri cu verdeață, a unei fântâni arteziene, a unei scene pentru evenimente, dar și a unui lift de acces spre subteran.
Lucrările sunt executate de către compania Bilfinger Baugesellschaft mbH în asociere cu firma brașoveană Scorillo Intercom SRL, iar prețul final pentru realizarea investiției, ca urmare a licitației, este de 15.573.890, 89 lei cu tot cu TVA. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în data de 23 ianuarie și, uneori, se lucrează chiar și pe timpul nopții, astfel ca proiectul să fie finalizat la termen, respectiv până la finele anului.