*Două asociații de mediu au solicitat primului ministru să suspende activitatea fabricii din județul Covasna
Două asociații de protecția mediului au cerut primului ministru suspendarea funcționării fabricii de debitare și prelucrare a lemnului din comuna covăsneană Reci a concernului austriac Holzindustrie Schweighofer. Cele două asociații susțin că fabrica a fost construită ilegal, cu încălcarea repetată a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții și a legislatiei europene și românești privind elaborarea Studiilor de Impact asupra Mediului (SEA si EIA).
„Mai mult, fabrica și stația de cogenerare aferentă încă nu au obținut autorizația integrată de mediu și nici autorizația de funcționare, dezbaterea publică la Agenția pentru Protecția Mediului Covasna fiind programată pentru data de 18 mai. Cu toate acestea, fotografii realizate în ultimele săptămâni, inclusiv în 30 aprilie 2015, arată o activitate de producție intensă in acea unitate de producție, inclusiv stive de produs finit (cherestea). Pornind de la experientele anterioare cu activitatea firmei Holzindustrie Schweighofer, există suspiciunea că, de la bun început, și la fabrica de la Reci se va prelucra lemn tăiat ilegal”, se arată într-o adresă către premierul Victor Ponta. Cele două asociații consideră că prin funcționarea fabricii se încalcă o serie de prevederi legale, cum ar fi Codul Silvic, Codul Muncii și legislația privind funcționarea societăților comerciale.
Compania Holzindustrie Schweighofer, controlată de omul de afaceri austriac Gerald Schweighofer, a investit la Reci peste 100 de milioane de euro în a cincea fabrică din România, după cele din Sebeş, Rădăuţi, Siret şi Comăneşti. Reprezentanţii Schweighofer estimau anterior că vor angaja în jur de 650 de persoane pentru fabrica din judeţul Covasna.
Legal, în România se exploatează anual în jur de 17 milioane de metri cubi de lemn, iar Schweighofer cumpără din producţia locală în jur de 2,4 milioane de metri cubi. Afacerile grupului au depăşit anul trecut pragul de 500 de milioane de euro, după o creştere a vânzărilor de circa 9%, iar numărul de salariaţi va creşte anul acesta de la 2.500 la 3.000 de oameni.
Compania austriacă Schweighofer Holzindustrie a fost, săptămâna trecută, expusă oferind bonificații pentru lemnul tăiar illegal. Environmental Investigation Agency (EIA), o organizație de mediu cu birouri în Washington D.C. și Londra, a dat publicității filmări care expun conducerea companiei Holzindustrie Schweighofer România, cel mai mare procesator de rășinoase din țară, acceptând cu bună știință și recompensând lemnul tăiat ilegal printr-un sistem de bonificație.
Pe 23 martie, președintele României a retrimis noul cod silvic în Parlament pentru amendamente și dezbateri. La scurt timp, a fost dată publicității o scrisoare trimisă de CEO-ul Schweighofer către primul ministrul al României cerând să schimbe codul silvic, în caz contrar amenințând cu efecte negative asupra comerțului dintre Austria și Romania în general. Un al doilea document de la Ambasada Austriei la Bucuresti prezintă îndemnul către Guvernul României de a se întâlni cu Schweighofer pentru a ajunge la o înțelegere în legătură cu noul cod silvic. Elementul din codul silvic care face obiectul dezbaterilor este limita de 30% impusă oricărei companii în procesarea unei specii sau sortiment din România.