Contractul de lucrări pentru amenajarea stației de epurare de la Hoghiz a fost reziliat anul trecut, lucrările fiind definitivate în proporție de 39,34%. Compania Apa a căutat un nou constructor pentru această investiție din luna octombrie 2014, costul estimat pentru finalizarea lucrărilor fiind de 14,39 milioane de lei, fără TVA. Noua stație de epurare va avea o capacitate de 16.500 PE și va fi dezvoltată pe două linii. La licitație au participat 11 firme, iar cea mai bună ofertă din punct de vedere economic care a corespuns și tuturor solicitărilor din anunțul de licitație a fost a societății Coral SRL din Tulcea. Aceasta a oferit un preț de 13.011.761,78 lei, fără TVA, pentru a realiza proiectul.
Constructorul va trebui să amenajeze printre altele stația de pompare a apelor uzate și unitatea de prelevare a probelor de apă, instalațiile de deznisipare cu separator de grăsimi și grătare fine , dar și o stație de pompare a apei epurate și pentru apa tehnologică. Totodată, proiectul include și amenajarea unui depozit pentru nămol, dar și un laborator. De asemenea, stația de epurare de la Hoghiz va fi proiectată folosind o tehnologie performantă, în vederea reducerii nutrienților de azot și fosfor și, totodată deshidratarea nămolului până la 22%. Lucrările vor trebui finalizate anul acesta, ținând cont că investiția face parte dintr-un proiect de anvergură derulat de Compania Apa în județ, care are o valoare totală de 135 de milioane de euro (565,64 milioane de lei, fără TVA) și este finanțat prin POS Mediu.
Un comentariu
O ambitie, o provocare?? E o necesitate elementara. E ceva ce trebuia terminat de mult timp.