Când vrei să faci pe bunul samaritean, Poliţia, în loc să te ajute, te mai ia şi la rost şi te trimite la plimbare

Să faci o faptă bună este destul de greu în ziua de astăzi, nu pentru că nu ai vrea, ci, pentru că uneori autorităţile care ar trebui să te ajute mai mult de încurcă.

Ceea ce vă povestesc este o întâmplare reală pe care am trăit-o astăzi. Eram în staţia RAT de la Gară, dinspre Unirea Shopping Center, iar pe una dintre bănci observ o poşetă. Un băiat de liceu care era dinaintea mea în staţie o întreabă la un moment dat pe o doamna care stătea pe o bancă, dar la distanţă de poşetă, dacă este cumva a ei. Doamna îi spune că nu, iar atunci le spun celor doi că probabil a uitat-o cineva şi ar fi bine să o ducă la Poliţie. Băiatul o deschide şi vede că geanta are un portofel în care sunt şi bani. Îi spun liceanului să mergem împreună la sediul Poliţie TF, care se afla în imediata apropiere, fiindcă vroiam să fiu sigur că geanta ajunge la proprietar, mai ales că avea bani în ea.

„Lecţia” dată de miliţianul de la TF

Ajungem la sediul Poliţiei TF din Gară… uşa încuiată, se sună, ca nu cumva probabil să dea buzna oricine pe acolo. După mai multe insistenţe ne deschide ofiţerul de serviciu. Îi spunem povestea şi ne întreabă unde am găsit-o, îi spunem locaţia, iar atunci acesta ne spune: „Nu este în responsabilitatea noastră. Noi avem doar gara, peroanele. Ţine de Secţia 3”… Îi zic să deschidem împreună geanta că poate găsim un număr de telefon şi o rezolvăm mai repede. Ne uităm împreună, erau bani, lei, chiar şi euro, dar şi o carte de alegător care indica adresa persoanei care îşi uitase geanta.

Un coleg de-al agentului, îmbrăcat în civil, probabil cu un grad mai mare ne dă însă şi o lecţie: „De ce n-aţi sunat la 112? De unde ştiu eu unde aţi găsit-o, dacă aţi venit cu ea din centru?!”. I-am spus respectivului că ţinând cont că eram la doi paşi de postul de poliţie, am crezut că aşa este cel mai bine (eu ştiu că 112 este pentru urgenţe şi nu vroiam să blochez inutil linia telefonică), şi văzând că omul este prea înfipt în „procedurile miliţieneşti” I-am zis că o să sun la 112. Am ieşit din sediu şi sun la 112 unde spun toată povestea, dar între timp agentul care ne întimpinase la postul TF strigă după noi, spunând că vorbeşte el la Secţia 3 (de care aparţine zona Gării). Îi mulţumesc doamnei de la 112 pentru amabilitate şi că rezolv la faţa locului, ână la urmă, cu Poliţia TF.

Secţia 3 ne trimite înapoi la Poliţia TF

Agentul nu sună el, îmi dă numărul, dar măcar rămâne cu noi să vedem dacă reuşim sau nu. (Probabil agentul ne-ar fi ajutat până la capăt, dacă nu erau ceilalţi „înţelepţi” care probabil îi erau şefi). Telefonul Secţiei 3 sună ocupat vreo 10 minute, iar într-un final răspunde ofiţerul de serviciu de acolo. Îi spun că am găsit o poşetă, că am fost la sediul Poliţiei TF, dar că m-au trimis la dumneavoastră. Agentul de la Secţia 3 se înfurie: „Păi de ce nu au luat-o cei de la TF, dacă pe ei i-aţi sesizat primii. Să o preia ei”.

Ca prin noroc, prin faţa Gării trece un echipaj de la Secţia 3, iar agentul de la TF îl opreşte. Îi povestim poliţistului din maşină ce s-a întâmplat, iar, în sfârşit acesta, face ce trebuia să facă de fapt primul. „Facem un proces verbal şi vom duce noi geanta la persoana păgubită”. Intrăm în dubă, poliţistul deschide geanta: erau vreo 120 de lei, 20 de euro, ceva carduri pentru farmacii şi o carte de alegător. La final, omul legii ne asigură că va merge la adresa înscrisă în cartea de alegător pentru a-i înapoia femeii geanta. Am pierdut cam 40 de minute inutil pentru o treabă care se putea rezolva mult mai rapid. Încă regret că am apelat la ajutorul Poliţiei şi nu m-am dus împreună că tânărul licean acasă la femeia respectivă pentru a-I înapoia geanta!

Poate şefii de la IPJ iau şi măsuri!

Sper ca femeia să îşi fi recuperat geanta repede şi domnii de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov eventual să transmită un „braking news” în care să ne explice care este procedura în cazul în care găseşti un obiect… şi eşti la doi paşi de o secţie de poliţie. Poate le vor atrage atenţia  subordonaţilor care se cred prea doxă în „proceduri” că misiunea lor este să ajute atunci când li se cere AJUTORUL!