Petra Acker este una dintre noile voci ale Brașovului care face carieră la nivel național șI internațional.
S-a apucat de cântat la șase ani
„M-am apucat de cântat când aveam 6 ani. Mama mea a înființat un cor unde automat am cântat. Apoi am început să înființez trupe și așa mai departe. Muzica este ceva necesar pentru mine, nu neapărat un hobby.
Îmi place să ascult și să cânt aproape orice. Preferatele mele sunt chiar toate cele pe care le cânt, anume jazz, soul, electro, gospel, rnb, funk, hip hop, world music, experimental, rock. ȘI muzica clasică îmi mai place…”
„Când mă simt încărcată ascult Bob Marley”
„Am mereu alte piese preferate. Depinde de perioadă, de stare, de vreme… Când mă simt încărcată, ascult toată discografia lui Bob Marley, când am chef de viață mă duc spre funk sau muzică africană sau chiar și house, cand am chef de stat acasă cu prietenii, D’Angelo sau Cassandra Wilson sau Erykah Badu. Instrumental îmi place aproape orice și când vine vorba de ascultat îmi place să descopăr trupe mai necunoscute, mai ales cele românești care apar în ultima vreme, din sfera underground și jazz”.
„Compun de la 15 – 16 ani”
„În mare parte îmi compun singură muzica, dar și reinterpretez piesele preferate de la diverși muzicieni. Am deja mult material care în viitor va fi concretizat într-un album. Compun de la 15-16 ani”.
„Vreau să cânt cu toțI prietenii mei
„Mi-aș dori să cânt cu cine am cântat deja, toți prietenii mei. Vreau să reamintesc însă de Alex Munteanu, Michael Acker și Aron Ferencz cu care cânt, și sunt foarte bucuroasă că am ocazia să cânt cu Joel Holmes, un artist atât de complex și profund. Vreau să cânt cu oricine care se lasă inspirat de genul ăsta de colaborare și care ma inspiră. Sunt atâția artiști în lumea asta, artiști minunați, care sunt incredibili și pe care sunt sigură că îi voi întâlni”.
Cea mai faină experiență – un jam session în Cluj
„Cred că cel mai fain și mai spontan moment a fost un jam session în Cluj cu o trupă de latino-funk, Club de Belugas. M-au văzut în concert și m-au invitat să cânt cu ei. Vara trecută am avut șase concerte memorabile cu Tzuc și în diverse alte formule. Ultimele cu The Others au fost toate fantastice. La sfârșitul lui septembrie am avut ocazia să îl întâlnesc pe Roger Treece la un seminar de muzică. Am asistat la un workshop de circle singing pe care l-a ținut, după aceea am jamm-uit în duo o vreme îndelungată, iar a doua zi am stat de vorbă cinci ore la cafea, ceea ce a fost și mai spectaculos. Roger Treece a colaborat cu Bobby McFerrin la cel mai de succes album al lui, Vocabularies. Da, cred că ăsta a fost cea mai frumoasă experiență muzicală și personală”.
Album de 10 – 14 piese
„Scot un album, piesele sunt relative gata, dar mai am nevoie de formula ideală pentru fiecare piesă. Am în plan ceva foarte complex cu mulți artiști din țară și din străinătate. Albumul va avea între zece și paisprezece piese”.
„Mă întâlnesc cu oameni minunațI care mă inspiră”
„Eu sunt deja împlinită ca artist și, direct proporțional, ca om, din următoarele motive, și mult mai multe de atât: primesc un feedback foarte fain de la oamenii care mă ascultă și îmi înțeleg muzica și mesajul, pentru că mă întâlnesc constant cu oameni minunați care mă inspiră, pentru că mă identific cu arta mea, viața mea e interconectată cu muzica mea, ceea ce mi se pare un lucru minunat. Pe lângă toate acestea, am avut multe întâlniri cu artiști internaționali foarte buni, inspirați și motivați, din care s-au născut colaborări permanente, am libertate de exprimare și ajunge deja la suficienți oameni să pot spune că pot schimba un pic ceva pe lumea asta în mai bine. Tot ce se întâmplă e spre bine. Cât timp o să am credința asta, o să mă simt împlinita. Keep the flow if you believe in what you know! ;)”