Hidroelectrica vrea să obţină cel puţin 15,495 milioane de lei (aproximativ 3,5 milioane de euro), fără TVA, pentru un grup de patru microhidrocentrale din bazinul râului Târlung, judeţul Braşov. „Se solicită cumpărătorului să asigure continuitatea activităţii de producere a energiei electrice potrivit reglementărilor, licenţelor, emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pe o perioadă de minimum cinci ani de la data semnării contractului de vânzare-cumpărare”, se arată în anunţul de licitaţie.
În situaţia în care adjudecarea activelor a fost făcută de persoane fizice/juridice străine (inclusiv în situaţia în care acestea fac parte dintr-un consorţiu), în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, urmează ca acestea să-şi constituie o societate/filială cu sediul în România.
În plus, cumpărătorul trebuie să-şi asume obligaţia de a prelua integral personalul Hidroelectrica ce îşi desfăşoară activitatea în microhidrocentralele supuse vânzării la data transferului activelor, cu respectarea obligaţiilor şi drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă aflat în vigoare la nivelul Hidroelectrica. Valoarea garanţiei de participare este de 10% din preţul de pornire. Garanţia de participare se achită în lei de persoanele fizice/juridice române, respectiv în euro, la cursul valutar comunicat de Banca Naţională a României la data achitării acesteia sau a emiterii scrisorii de garanţie bancară, de către persoanele fizice/juridice străine.
Contravaloarea fiecărui dosar de prezentare este de 1.000 de lei (la care se adaugă TVA), care include şi accesul direct la datele şi informaţiile privind activul. Contravaloarea fiecărei taxe de participare la licitaţie este de 1.000 lei (la care se adaugă TVA). Dosarele de prezentare întocmite de Hidroelectrica pentru vânzarea fiecărui pachet de active pot fi procurate de luni până vineri, începând cu data de 2 februarie, până pe 20 martie 2015, între orele 9,00 şi 15,00, de la sediul companiei. În vederea participării la licitaţie, ofertanţii vor depune documentele de participare la sediul Hidroelectrica, în plicuri sigilate, până pe 20 martie 2015, ora 15,00.
Deschiderea plicurilor cu documentele de participare la licitaţie se va face în perioada 23 martie – 26 martie. Licitaţiile vor avea loc în perioada 30 martie – 2 aprilie.
În total sunt scoase la licitaţie 20 de microhidrocentrale din toată ţara, compania dorind să obţină prin vânzarea acestora cel puţin 84,699 milioane de lei, fără TVA.