Fostul magazin Spar de la parterul blocului Privilegio se va transforma în Carrefour Market. Compania Artima, cea care administrează magazinele francezilor din grupul Carrefour deschise sub brandul Market, au solicitat o autorizaţie de urbanism pentru amenajarea unui astfel de magazin la parterul blocului Privilegio. Acesta ar urma să fie cel de-al şaselea magazin sub brandul Market din Braşov al francezilor de la Carrefour.
Până acum doi ani, acolo funcţiona un magazin din reţeaua Spar. De altfel, aceasta era a doua încercare a reţelei Spar de a cuceri România. Prima încercare a început în 2005, când fraţii Ioan şi Floare Cuc din Arad au primit franciza, dar firma acestora, Spar SRL, a intrat în insolvenţă în 2009, cei doi renunţând la toate magazinele deţinute. În momentul intrării în insolvenţă, Spar SRL era unul dintre cei mai mari retaileri alimentari din ţara noastră, cu afaceri de 44 de milioane de euro în 2008 şi cu 20 de magazine deschise. Retail Center Association, o asociaţie non-profit din Braşov, a devenit din octombrie 2011 master francizor alretailerului Spar International. Tot atunci, RCA a oferit mai departe franciza companiei Retail D&I Braşov, dar încercarea de a repune reţeaua în funcţiune a fost sortită eşecului.