*Judeţul a câştigat în 12 luni peste 3.250 de noi angajaţi
Numărul salariaţilor din judeţul Braşov a scăzut la finele lunii noiembrie cu 158 de persoane faţă de luna anterioară, ajungând la 165.844 de angajaţi. Totuşi, faţă de luna noiembrie a anului anterior, numărul salariaţilor este mai mare cu 3.255 de persoane.
În luna noiembrie 2014 judeţul Braşov se menţine pe locul al cincilea din ţară, dacă luăm în considerare numărul total al salariaţilor, după judeţele Timiş, Cluj, Constanţa şi Prahova. Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în luna noiembrie 2014 la nivelul judeţului Braşov de 2.358 lei, cu 6,03% mai mare decât în luna precedentă, şi cu 6,12% mai mare decât în luna noiembrie 2013.
Salariul mediu net a crescut, însă, în luna noiembrie, cu 90 de lei, până la 1.698 de lei, în timp ce câştigul salarial mediu net la nivel naţional a urcat cu doar 38 de lei, până la 1.743 de lei.
Câştiguri salariale peste media judeţului s-au înregistrat în industrie şi construcţii (1.841 lei), în timp ce sub medie s-au clasat câştigurile din ramurile servicii şi comerţ (1.597 lei) şi, respectiv, agricultură, silvicultură şi piscicultură (1.328 lei).
Lideri la nivel regional după numărul de angajaţi
Braşovul rămâne pe primul loc în Regiunea Centru după numărul de angajaţi. Judeţul nostru este urmat la distanţă mare de Mureş (126.300 de angajaţi), Sibiu (121.640), Alba (81.472), Harghita (64.910) şi Covasna (46.117 persoane).
În ceea ce priveşte nivelul salarial, Braşovul continuă să se afle pe locul doi, după Sibiu, care a înregistrat în noiembrie o medie a salariului net de 1.785 de lei. Totuşi, faţă de luna noiembrie a anului 2013, Braşovul a recuperat foarte mult din distanţa „salarială”. Astfel, dacă în noiembrie 2013, diferenţa dintre salariul mediu din Sibiu şi cel din Braşov era de 217 lei (1.821 vs 1.604 lei), în noiembrie 2014 aceasta a ajuns la doar 87 de lei (1.785 de lei faţă de 1.698 de lei).