*Compania din Ghimbav ar ajunge astfel la 900 de salariați
Producătorul de componente auto Preh România, furnizor pentru Porsche, Daimler, Audi sau BMW, şi-a propus pentru 2015 recrutarea a 100 de oameni pentru fabrica de componente auto din Ghimbav. Com-pania a ajuns în prezent la aproximativ 800 de angajaţi după ce în acest an au fost recrutaţi 150 de oameni. Nemţii de la Preh şi-au început activitatea pe piaţa locală în 2008, reuşind într-o perioadă de şase ani să-şi crească de 14 ori numărul de angajaţi.
„În acest an am angajat 150 de persoane, ajungând în prezent la 800 de angajaţi. Recru-tările vor continua şi anul viitor, când ne-am propus să creştem numărul de angajaţi cu încă 100 de persoane“, a declarat Mihaela Forgaciu, director general al Preh România.
Nemţii produc în fabrica din Ghimbav, judeţul Braşov, comutatoare multifuncţionale pentru volan, comutatoare bloc lumini, sisteme de control al climei şi elemente de comandă din consola centrală, clienţii com-paniei fiind producătorii auto BMW, Volkswagen, Porsche, Skoda, Seat, Audi şi Daimler.
„Nu avem clienţi noi, numai proiecte noi pentru clienţii consacraţi. În trimestrul al treilea am demarat producţia pentru panoul de control climă al noului model de Audi TT, acest produs fiind unul foarte complex din punct de vedere tehnic“, a precizat Forgaciu. Capacitatea actuală de producţie a fabricii Preh din Ghimbav este de 8 milioane de piese anual, aceasta urmând să fie extinsă cu încă un milioan de piese în 2015.
În acest an nemţii au investit 5 milioane de euro în utilaje şi echipamente de producţie, aferente noilor proiecte câştigate, după ce în 2013 au finalizat o investiţie de 4,5 milioane de euro în tehnologie. În urma acestor investiţii, compania dispune la Ghimbav de o suprafaţă de producţie şi depozitare de peste 10.000 de metri pătraţi.
Compania a avut în primele nouă luni o cifră de afaceri de 91 mil. euro, cu 11% mai mult decât rezultatele bugetate pentru această perioadă, evoluţie datorată în principal vânzărilor mari pe clasele superioare ale BMW şi Audi.
Pentru acest an compania aşteaptă o cifră de afaceri totală de 122 milioane de euro, în creştere cu aproximativ 50% faţă de anul trecut. În 2013 Preh România a avut afaceri de 361,8 milioane de lei (81,5 milioane de euro), un profit net de 15 milioane de lei (3,4 milioane de euro) şi un număr mediu de 561 de angajaţi, conform site-ului Ministerului Finanţelor Publice. De la intrarea pe piaţa locală compania şi-a crescut de 14 ori afacerile.
„Piaţa maşinilor de clasă superioară este în creştere, cu perspective bune şi pentru începutul anului 2015. Piaţa europeană este uşor în expectativă, însă restul pieţelor com-pensează aceas-tă reţinere“, a spus Mihaela Forgaciu.
Preh România a fost înfiinţată în anul 2008, cu principal domeniu de acti-vitate fabricarea de echipa-mente elec-trice şi electronice pentru autovehicule şi pentru motoare de auto-vehicule. Acţio-narii companiei sunt Preh GmbH cu 98% din titluri şi Preh Beteiligungs GmbH din Germania cu 2% din acţiuni. Grupul german Preh este controlat de Joyson Electronics, companie listată la bursa din Shanghai. Preh, cu vânzări globale de 520 mil. euro şi peste 3.400 de angajaţi în 2013, are fabrici în Germania, Portugalia, Mexic, Statele Unite ale Americii, China şi România şi produce sisteme de comandă pentru interiorul autovehiculelor (sisteme de senzori, unităţi de control electronic şi sisteme de asamblare). La nivel global, Preh concurează cu Marquard, Continental sau Brose.