În cadrul proiectului de modernizare a reţelei de apă din municipiul Braşov, finanţat de către Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, în data de 6 noiembrie, joi, începând cu ora 0.00, timp de maxim 24 de ore va fi întreruptă furnizarea de apă potabilă către populaţie în zona Griviţei-Mircea cel Bătrân-Aurel Vlaicu.
Lucrările vor consta în cuplarea noilor conducte principale de transport, din fontă ductilă cu DN 800 (mm) şi DN 400 (mm), la reţeaua publică de alimentare cu apă amplasată pe străzile b-dul Grivitei şi str. E. Racoviţă.
Se va interveni simultan, în 3 (trei ) puncte de lucru, respectiv:
În intersecţia str. E. Racoviţă cu str. Mircea cel Bătrân;
În intersecţia B-dului Grivitei cu str. Mircea cel Bătrân;
În intersecţia B-dului Griviţei cu B-dul 13 Decembrie.
În cadrul acestor lucrări vor fi afectate următoarele străzi, cuprinse în zona delimitată de B-dul Griviţei, B-dul 13 Decembrie şi str. A.Vlaicu, după cum urmează:
1) str. Mircea cel Bătrân;
2) str. Nicolae Teclu;
3) str. Armoniei;
4) str. Emil Racoviţă;
5) str. Pictor Luchian;
6) str. T.Vladimirescu;
7) str. Gloriei;
8) str. Meseriaşilor;
9) str. 1 Mai;
10) str. Ţebea;
11) str. Lotrului.
În acest interval de timp, pe unele dintre aceste străzi va fi apă, dar se va resimţi o presiune scăzută.
Precizăm că intervalul de timp în care am apreciat ca se vor finaliza aceste lucrări a fost cuantificat la valoarea sa maximă, pentru acoperirea oricărui risc care ar putea fi provocat de unele situaţii neprevăzute întâlnite în teren.
În funcţie de modul în care se vor desfăşura lucrărilor, există posibilitatea ca reluarea furnizării apei să se facă cu mult înainte de termenul limită stabilit.