Stiri Brasov, Turism

Transfăgărăşanul se închide la 1 noiembrie

Transfagarasan

Circulaţia pe Transfăgărăşan se va închide la 1 noiembrie până pe 1 iulie anul viitor, au anunţat reprezentaţii CNADNR. Asta deşi compania ar fi trebuit să demareze în acest an lucrări care să permită circulaţia pe fascinantul drum montan mai multe luni pe an.

Lucrările, care erau programate în vară, fost amânate pentru anul viitor, din lipsa autorizaţiei de construcţie.
„Nu au început lucrările şi, din păcate, timpul favorabil pentru lucrările pe Transfăgărăşan s-a terminat. A fost o problemă de autorizaţie de construire, nu am reuşit să prelungim autorizaţia. Avem promisiuni ca săptămâna viitoare să scoatem autorizaţia de construire, dar din păcate pentru Transfăgărăşan este prea târziu”, a declarat Adriana Nicula, director regional Braşov al CNADNR.
Ea a explicat că a existat o autorizaţie de construcţie, dar nu au existat banii necesari şi, până când a fost alocată suma pentru lucrări, a expirat autorizaţia de construcţie. „Din păcate, timpul nu mai este în favoarea Transfăgărăşanului, dar asta nu înseamnă că nu putem începe la anul în forţă şi din timp. Să nu începem în august, ci în iunie, iulie, când se vor putea face lucrări”, a declarat Adriana Nicula.
Potrivit acesteia, pe durata lucrărilor, circulaţia pe Transfăgărăşan nu se va închide, ci vor exista restricţii.
În luna mai, ministrul Transporturilor de la acea vreme, Dan Şova, şi oficiali ai CNADNR anunţau că pe Transfăgărăşan vor începe lucrări de amploare, astfel încât acest drum să fie închis “maximum trei luni pe an”, valoarea totală a lucrărilor programate pe versantul nordic fiind de 67 de milioane de lei. „Avem pe DN 7C – Transfăgărăşan – o serie de reparaţii la partea carosabilă, badijonările pe suprafeţele poroase, decolmatări şi desfundări de şanţuri şi rigole. Fireşte că Transfăgărăşanul solicită lucrări mai ample. E vorba despre o serie de lucrări de protecţie care ar putea ajuta ca Transfăgărăşanul să nu mai stea deschis doar patru luni pe an şi să fie deschis mult mai mult timp”, declara Şova.
Directorul regional Braşov al CNADNR, Adriana Nicula, spunea că era încheiat deja un contract cu o firmă din Portugalia care urma să realizeze lucrări ample pe versantul nordic al Munţilor Făgăraş, în judeţul Sibiu, între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac. „Pe DN 7C avem un contract de lucrări încheiat pentru 67 de milioane de lei, cu foarte multe lucrări. Pe Transfăgărăşan nu se poate lucra decât maxim şase luni pe an, din cauza timpului. Sunt foarte multe lucrări, de la reparaţii de poduri, protecţie a versanţilor împotriva căderilor de pietre, polate pentru avalanşe, construcţii speciale care fac ca avalanşa să treacă peste drum. Prin aceste lucrări s-ar putea să se menţină drumul cât mai mult deschis şi pe perioada iernii”, declara Adriana Nicula.
Potrivit acesteia, lucrările pe Transfăgărăşan, în judeţul Sibiu, urmau să înceapă în luna iunie şi să dureze 24 de luni de lucru efectiv.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Niculae vrea să repornească Viromet luna viitoare și Nitropros Făgăraș în 2021, după ce atras o investiția de 22 de
Ioan Niculae, proprietarul grupului agroindustrial Interagro, aflat în reorganizare judiciară, susţine că are în derulare, în parteneriat cu grupul american
Carrefour angajează 200 de persoane pentru hipermarketul pe care îl va deschide în incinta mall-ului din Centrul Civic
Carrefour a început angajările pentru hipermarketul care ar urma să se deschidă din luna mai în incinta mall-ului AFI din
Peste 160 de brașoveni care au jucat și câștigat la pariuri și „păcănele” vor trebui să dea ajutorul social înapoi
Fără serviciu, dar cu un ajutor lunar acordat de stat, mii de asistați social își încearcă norocul la pariuri sportive
Austriecii din grupul Frischeis au majorat capitalul companiei brașovene JF Furnir cu opt milioane de euro în ultimul an
Capitalul social al companiei brașovene JF Furnir a fost majorat luna trecută cu cinci milioane de euro, ajungând astfel la
VIDEO A început curățenia „de primăvară” pe străzile din Brașov
După „episodul de primăvară” din ultimele zile, Primăria Brașov împreună cu operatorul de salubrizare Comprest SA au decis să demareze
Brașovenii, invitați să participe la plantările din Parcul Dendrologic Kronstadt
Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt RA a demarat lucrările privind realizarea Parcului Dendrologic Kronstadt din cartierul Noua. Începând din
Recunoaștere internațională: Brașovul are cea mai bună combinație pentru o dezvoltare sănătoasă a schiului și sporturilor de iarnă
Primarul George Scripcaru s-a întâlnit astăzi cu Sarah Lewis, secretarul general al Asociației Federațiilor Internaționale Olimpice de Sport de Iarnă
Scripcaru și Căncescu, achitați în Dosarul Farmacia. Patru ani a durat procesul
Judecătorii Tribunalului Covasna au dat soluție de achitare pentru inculpații din dosarul „Farmacia”, printre aceștia numărându-se fostul președinte al Consiliului
Digi, preferat de cei care au vrut să se porteze. 2,2 milioane de numere au trecut în această rețea, începând
Rețeaua Digi Mobil a depășit pragul de 2 milioane de numere de telefonie mobilă portate, din octombrie 2008, când a
15 școli și grădinițe din județ sunt închise, azi, parțial, din cauza gripei
Aproximativ 90 de unități de învățământ, la nivel național, sunt închise parțial sau total, din cauza gripei. Conform centralizării Ministerului
Primii bani aprobați pentru ediția 2020 a Cerbului de Aur: 550.000 din bugetul județului
Televiziunea Română și-a planificat oranizarea unei noi ediții a Cerbului de Aur și în acest an, astfel că atât Primăria,
Peste 100 de universități din SUA, Marea Britanie, Olanda sau Elveția caută studenți la Brașov pe 21 martie
Peste 100 de universităţi din mai mult de zece ţări vor participa la cea de-a 26-a ediţie a RIUF –
După „botezul toxic”, Brașovul înființează un comitet de criză, care să acționeze rapid în cazul situațiilor de risc alimentar
Prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Văsii, a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției
Lidl crește, de la 1 martie, salariile angajaților. Cel mai mic salariu va fi de 2.500 de lei, iar angajații
Începând cu 1 martie 2020, cel mai mic venit brut oferit de Lidl în România va avea o medie lunară
Jumătate din localitățile din județul Brașov nu au destui medici de familie
Cele mai recente date centralizate de Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie arată faptul că mai mult de jumătate
Teatrul de Artă București revine la Brașov pe 1 martie cu spectacolul „Șase lecții de dans în șase săptămâni”
După ce a ridicat în picioare sala Teatrului Molière, din Bruxelles, în 2019, și după un turneu sold out, în
Astronomul Adrian Șonka vine la Brașov pentru a le povesti copiilor despre planete, cratere și stele
Adrian Șonka vine pentru prima dată la noua locație a Muzeul Pedagogic de pe Strada Mureșenilor Nr. 1, în data
Limitarea continuă: „polițiști culcați” la încă 7 treceri de pietoni
Începând de astăzi, noi limitatoare de viteză vor fi montate înainte de o serie de treceri de pietoni, după ce
Schaeffler a trecut de 5.000 de angajați la Cristian și începe producția de rulmenți pentru aplicații feroviare
Schaeffler România, subsi­dia­ra locală a grupului german Schaeffler cu afaceri globale de peste 14 miliarde de euro şi aproximativ 89.000
Brașovenii de la Disofa au în plan să deschidă showroom-uri în București, Constanța și Iași
Dorina Codarin (45 de ani), o antreprenoare cu experienţă de peste 15 ani în producţia de mobilier, care în 2018