Stiri Brasov

Parcul zoologic din Noua își redeschide porțile începând de astăzi

Gradina zoologica Noua (2)Parcul zoologic din Noua își va redeschide astăzi porțile, la mai bine de doi ani de când a fost închisă publicului pentru a se finaliza executarea lucrărilor de modernizare și de extindere. Lucrările de la zoo au început încă din 2010, iar valoarea investiției a fost de 31,12 milioane de lei, din care 22,23 de milioane de lei au fost alocate de Ministerul Mediului. La ceremonia de inaugurare de astăzi este invitat să participe și ministrul Mediului Attila Korodi. Prin acest proiect de modernizare suprafaţa funcţională a Grădinii Zoologice a fost extinsă de la 4 la 10 hectare, iar edilii au în vedere ca, pe viitor, parcul să se extindă şi mai mult, astfel ca la Braşov să fie aduse şi alte specii de animale. Printre construcțiile și facilitățile ce împânzesc aleile grădinii, se numără și un planetariu, care deocamdată nu va fi funcțional, o bucătărie furajeră, un spitalul veterinar, dar și noi corpuri de clădire destinate reptilelor și păsărilor exotice, precum și adăposturi noi pentru toate animalele.

Începând de astăzi biletul de intrare pentru copii, elevi, studenţi va costa 5 lei, adulţii vor plăti 10 lei, iar în cazul grupurilor organizate formate din copii, tariful de intrare a fost stabilit la 4 lei de persoană, iar adulţii care vor face parte dintr-un grup organizat vor achita câte 8 lei de persoană.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Vă Ajutăm din Brașov
O inițiativă plecată pe internet de la o anume tânără – Flavia Boghiu , în urma unei postări pe facebook
Șase noi decese cauzate de noul coronavirus. Numărul victimelor a ajuns la 146
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat sâmbătă seară șase noi decese în România din cauza coronavirusului, bilanțul total ajungând astfel
VIDEO O brașoveancă crede că a fost infectată cu COVID-19 după mai multe confuzii făcute de autoritățile medicale. A fost
Liuța Grama, o femeie din comuna Dumbrăvița, a chemat ambulanța din. Codlea pe 31 martie pentru a fi transportată la
Prima zi de amenzi majorate: 265 de „plimbăreți” amendați/ La Brașov, avem 198 de „carantinați” și peste 4.000 de persoane
În județul Brașov, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, 198 de persoane se află în carantină, iar 4.033 de persoane
Voluntarii, la datorie non-stop în această perioadă grea. Au distribuit materiale de dezinfecție la 400 de asociații, într-o zi
Fie că sunt dintre cei care s-au înscris pe listele de voluntari ale primăriei, fie că sunt voluntari ai unor
Arafat ia în calcul prelungirea stării de urgență: „Nu cred că vom ieși din starea de combatere a virusului înainte
„Dacă vorbim de starea de urgență e foarte posibil să ajungă să fie prelungită încă o lună. Poate această decizie
Agricultorii din Italia îi vor înapoi pe români la muncă. Exportam peste 100.000 de sezonieri
După Germania, și Italia caută un acord cu țările din estul Europei pentru ca muncitorii sezonieri să poată ajunge la
Ordonanța Militară nr. 7: Localitatea Țăndărei va intra în carantină/ Se suspendă zborurile din și spre zonele roșii pentru 14
Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a anunat care sunt prevederile Ordonanței Militare nr. 7. Se instituie carantină pentru localitatea Țândărei.
Sunt necesare noi restricții militare. A fost arestat primul cetățean care a încercat să fugă de un filtru de poliție
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a precizat că sunt necesare noi restricții militare, deoarece unele persoane nu au înțeles că
Cum se rostogolesc fake-news-urile în social media? Subiect de panică: coada de ambulanțe de la Infecțioase
O fotografie în care sunt surprinse mai multe ambulanțe așteptând în fața Spitalului de Boli Infecțioase Brașov a început să
Opt noi victime ale noului coronavirus. Bilanțul ajunge la 141 de morți
Încă 8 decese în România din cauza coronavirusului au fost anunțate sâmbătă, astfel încât bilanțul total urcă la 141. Două
127 de cazuri la Brașov – trei noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore/ În România, 430 de
Ieri, 3 aprilie, 9 tone de materiale sanitare, constând în 200.000 de măști FFP2, au ajuns în România din China.
Criza cauzată de coronavirus a ieftin carburanții. Care sunt benzinăriile din Brașov cu cele mai mici prețuri
Comisia Europeană a publicat un document cu anumite statistici care arată situaţia preţurilor combustibilor, iar în ţara noastră un litru
Guvernul pregătește o nouă ordonanță militară. Va fi prezentată astăzi
Premierul Ludovic Orban a anunțat astăzi că Guvernul a pregătit o nouă ordonanță militară care va fi prezentată astăzi. „Am
Au fost ridicate restricțiile pentru camioane de pe DN 1, ținând cont traficul este destul de lejer
Restricțiile impuse autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, pe DN1 (E60), Ploiești –
ISU Brașov a primit două autocamioane și o autospecială pentru descarcerare
ISU Brasov are în dotare de astăzi două autocamioane și o autospecială pentru descarcerare. Cele doua autocamioane au fost repartizate
Două asistente și opt infirmiere de la Secția de Psihiatrie Zărnești au intrat în carantină. Întregul personal va fi testat
Două asistente și opt infirmiere de Secția de Psihiatrie Zărnești a Spitalului de Neurologie și Psihiatrie Brașov au intrat în
De luni, Brașovul va avea un cabinet pentru urgențe stomatologice. 20 de medici vor fi la datorie
Începând de luni, Brașovul va oferi servicii stomatologice de urgență, gratuite, de luni până vineri, în intervalul orar 9.00-18.00, la
Două spitale din Brașov vor primi Hidroxiclorochină, medicamentul cu care sunt tratați pacienții infectați de COVID-19
Ministerul Sănătăţii anunţă că 18.000 de cutii Hidroxiclorochină, medicament folosit în tratamentul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, au fost donate
Un antreprenor brașovean anunță când se vor face următoarele livrări de echipamente medicale către România. Bogdan Micu consiliază Guvernul în
Un antreprenor din Braşov, care consiliază Guvernul României în domeniul achiziţiilor de echipamente şi materiale sanitare din China, a publicat