Acţionarii companiei braşovene Prodlacta se vor reuni pe 3 noiembrie pentru a aproba majorarea capitalului social al companiei cu 17,6 milioane de lei, la 69,8 milioane de lei. Prodlacta, care a ieşit din insolvenţă în primăvara anului trecut, va folosi sumele atrase pentru acoperirea datoriilor contabile.
O decizie privind majorarea de capital urma să fie luată de acţionari pe 8 octombrie, însă adunarea acţionarilor programată pentru acea dată a fost anulată.
Prodlacta va emite un număr de aproximativ 12,9 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 1,36 lei/unitate. Majorarea de capital se realizează cu acordarea dreptului de preferinţă care urmează să fie exercitat de acţionarii înscrişi la Depozitarul Central la data de înregistrare, proporţional cu deţinerea avută de fiecare acţionar la acea dată, potrivit unui anunţ al companiei publicat pe site-ul bursei.
Compania a încheiat primul semestru cu afaceri de 18,1 milioane de lei, în creştere cu 57% faţă de rulajul obţinut în perioada similară a anului trecut. Pierderile producătorului de lactate s-au diminuat uşor, la circa 4 milioane de lei.
Grupul JLC (Jardan Lapte Company), principalul jucător de pe piaţa lactatelor din Republica Moldova, deţinut de Vladimir Jardan, a preluat controlul Prodlacta în 2012 după ce planul de reorganizare al moldovenilor a fost aprobat de judecători. Planul prevedea ca Prodlacta să deruleze o majorare de capital în valoare de 35,39 milioane de lei prin conversia unor creanţe în acţiuni. Grupul JLC avea 37% din totalul creanţelor înscrise în tabelul creditorilor, iar ulterior a achiziţionat alte creanţe, în principal de la Banca Comercială Română, ajungând să deţină 67% din totalul datoriilor Prodlacta.
În urma majorării capitalului, participaţia salariaţilor Prodlacta s-a diminuat de la 41,7% la 13,4%, iar cea a grupului elen Olympus s-a redus de la 23,45% la 7,5%. În prezent, grupul JLC controlează 58,5% din Prodlacta prin intermediul firmelor JLC Chişinău şi JLC Germany.