Operaţiune spectaculoasă ieri la Râşnov. Ţinând cont că pe şantierul liftului cu cremalieră, care va lega centrul oraşului de cetate accesul cu utilaje de mari dimensiuni era imposibil, din cauza terenului accidentat, singura soluţie pentru a se putea turna pilonii pe care vor fi montate şinele a fost să se apeleze la ajutorul unui elicopter utilitar. Elicopterul a zburat întreaga zi deasupra Râşnovului şi a făcut aproape 100 de drumuri ca să toarne cei aproape 40 de metri cubi de beton. Până acum, operaţiunile de excavare s-au executat manual şi chiar şi roca a fost spartă tot manual, numai că în cazul cimentului lucrurile erau puţin mai complicate. „Trebuie să turnăm în jur de 40 de metri cubi de beton, asta înseamnă undeva la 100 de drumuri, ne plimbăm între betoniere şi locul de turnare cu elicopterul. Nu e mare lucru, pare dificil, pare complicat, e spectaculos, desigur este şi un pic riscant. Am mai efectuat astfel de operaţiuni în toată ţara, am fost chiar şi în munţii Apuseni”, a precizat unul dintre piloţi, care este şi proprietar al elicopterului, Romeo Dunca.
Poate să susţină până la 1.000 de kilograme
Aparatul de zbor folosit a fost de fapt un elicopter utilitar proiectat special pentru a pătrundă în locurile greu accesibile din zona de munte. Cu 875 de cai putere şi 2,8 tone, acesta poate să susţină până la 1.000 de kilograme sarcină utilă, iar o benă încărcată cu beton a avut 800 de kilograme. „ Este un Airbus, cel mai puternic elicopter privind raportul putere-masă. Poate duce la sarcină acroşată 1.000 de kilograme. Înainte de a ne apuca de treabă, lucrurile sunt repetate, există staţii de emisie-recepţie între toţi cei care participă la această misiune. De obicei, luăm măsurile de securitate de când pregătim misiunea, respectiv înainte să venim aici, am lăsat în aşa fel încât să avem 200 de kilograme de kerosen, să ne ajungă pentru o oră de lucru, o oră şi jumătate.”, a explicat celălalt pilot, Nicolae Benga.
Lucrările se vor finaliza până de Crăciun
Liftul va avea o lungime de 165 de metri şi va urca la alţi 96 de metri, diferenţă de nivel. Lucrările de amenajare a liftului, care au o valoare de 10.718.447 de lei, se vor finaliza conform promisiunilor constructorului la începutul lunii decembrie. Autorităţile speră ca liftul să fie inaugurat anul acesta, chiar de Crăciun, deşi termenul limită în primăvara anului viitor. „Dorim să optimizăm transportul din şi dinspre Cetate către centrul oraşului. Vrem ca turiştii care ne vizitează oraşul să aibă o cale de acces cât mai facilă spre acest obiectiv. Vrem să facem acest proiect din dorinţa de a-i păstra pe turişti cât mai mult în staţiunea turistică Râşnov. Deşi termenul de finalizare al lucrărilor este luna martie a anului 2015, sper şi sunt convins că Moş Crăciun va circula cu trenuleţul cu cremalieră şi le va aduce cadouri copiilor”, a subliniat primarul Râşnovului Adrian Veştea.