Pasionații de modelism feroviar s-au adunat la finele săptămânii trecute la Râșnov, la cea de-a XXVI-a ediție a concursului „Cupa Mocănița”, organizată de Primăria Râșnov împreună cu Asociația Rosenau Turism și Muzeul Căilor Ferate din România. Chiar dacă modelismul feroviar e un hobby relativ scump, are cu siguranţă fanii săi. Aceştia, deşi nu dispun de sume imense, reuşesc să impresioneze cu micile opere de artă create din te miri ce: folii de staniol din pachete de ţigări, carcase de dischete tuburi de pix sau sârme de telefonie. Realizările lor, adevărate opere de artă, nu sunt premiate în bani sau alte recompense materiale, ci atrag doar respectul şi admiraţia colegilor și sunt o adevărată atracție nu doar pentru copii, ci și pentru adulți. „Reproducerile după cele originale sunt cele mai scumpe, o locomotivă putând ajunge și la o mie de euro. Cele mai scumpe și evident mai greu de realizat sunt cele cu aburi”, ne-a destăinuit Dan Ioan Popescu, unul dintre pasionații lumii feroviare în miniatură, care a venit la Râșnov.
Cu ocazia acestui eveniment, la Râşnov, a fost amenajat un întreg orăşel în miniatură care a fost înconjurat de o linie dublă de tren pe o lungime de 14 metri. Modeliștii au lucrat la cele mai mici detalii, astfel ca lumea miniaturală să fie cât mai aproape de realitate, fiind reproduse nu doar trenui, ci și mașini sau alte utilaje. „După o întrerupere de patru ani, din 2010, acest concurs a fost reluat și găzduit de către Oraşul Râşnov dovedindu-se un eveniment de interes pentru copii, dar și pentru adulții pasionați de modelism feroviar. La această ediție am avut 20 de modeliști din toată țara și putem spune că valoarea expoziției s-a ridicat la 70.000 de euro, ținând cont că au fost aduse și exponate unicat în lume”, a precizat Constantin Ungureanu, preşedintele Asociaţia Rosenau Turism.
Vechile locomotive ale României
Printre exponatele care au putut fi admirate s-au numărat și două locomotive cu aburi realizate la cel mai mic detaliu, în miniatură, la patru scări diferite, respectiv cele care circulau pe linia Brașov – Predeal, la începutul secolului trecut, sau care tractau trenurile de marfă de la noi din țară până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. „Aceste locomotive au fost fabricate în Germania special pentru România, dar, după război, majoritatea au rămas în Rusia, după ce au plecat de aici cu diferite transporturi. De exemplu, din locomotiva cu aburi tipul 40.000, care era folosit mai mult pentru manevră și trenurile de marfă, în România au fost 112 bucăți, iar în ziua de astăzi au mai rămas două astfel de locomotive la Sibiu și București, care sunt pe post de exponate. Ar putea redeveni funcționale, dar reparațiile sunt costisitoare. În miniatură, o avem reprodusă la trei scări diferite în muzeul nostru, machetele fiind create la uzinele Grivița și recondiționate anul trecut”, ne-a explicat Mircea Dorobanțu, directorul Muzeului Căilor Ferate din România.