Stiri Brasov

Licitaţie deblocată după un an. Centrul de afaceri al Braşovului va fi contruit, până la urmă, de o firmă din Buzău

Centru de afaceri 3Primăria Braşov a demarat acum mai bine de un an licitaţia pentru desemnarea constructorului noului centru de afaceri al Braşovului, unde ar urma să fie atrase 70 de întreprinderi mici şi mijlocii şi să fie create 128 de noi locuri de muncă. Din păcate, ca mai toate licitaţiile pentru investiţii de anvergură şi aceasta a fost contestată, după ce la începutul lui martie fusese declarată câştigătoare firma Con-A din Sibiu, care a oferise un preţ de 52.895.277,14 lei cu TVA, cu aproximativ 20% mai mic decât valoarea estimată, de 65,262 milioane de lei pentru realizarea investiţiei.

Contestaţii, „în reprize”

Cinci dintre cele zece firme care şi-au depus oferta s-au declarat nemulţumite de rezultatul procedurii şi au depus contestaţii la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Consiliul a admis doar trei dintre contestaţii, iar celelalte două firme s-au dus mai departe în instanţă, astfel că procedura a fost suspendată din 17 martie. Abia pe 3 aprilie CNSC a dispus reevaluarea ofertelor, iar procedura de desemnare a unui noi câştigător a fost apoi blocată până în 6 iunie, când Curtea de Apel s-a pronunţat în favoarea municipalităţii, cu privire la contestaţiile depuse de celelalte două firme. După acest verdict, Primăria a anunţat noul câştigător, respectiv, societatea Integral SA din Buzău, numai că, şi de această dată s-au găsit doi participanţi nemulţumiţi care au depus contestaţie la CNSC. În 18 iulie, CNSC a admis una dintre contestaţii şi a dispus reevaluarea ofertei firmei câştigătoare, dar edilii au decis să se îndrepte în instanţă împotriva deciziei CNSC, ţinând cont că fuseseră respectaţi toţi paşii procedurali.

Curtea de Apel a dat dreptate Primăriei

La finele săptămânii trecute, lucrurile s-au clarificat „definitiv şi irevocabil”, după ce Curtea de Apel Braşov a dat dreptate Primăriei, astfel că în cursul acestei săptămâni se va semna contractul de lucrări cu firma buzoiană, care se va şi apuca de treabă. „Din păcate, abia după un an reuşim să semnăm acest contract atât de important pentru oraşul nostru. Cred că acesta este cel mai bun exemplu despre modul în care unii înţeleg să blocheze o investiţie prin tot felul de contestaţii şi subterfugii. Sper ca această lucrare să se finalizeze în timp util, pentru că reprezintă o oportunitate de dezvoltare pentru mediul de afaceri şi comunitatea braşoveană”, a subliniat primarul George Scripcaru. Oferta firmei Integral SA a fost de 49.967.339,33 lei, cu tot cu TVA, jumătate din banii necesari realizării proiectului fiind din fonduri europene, iar restul, cofinanţarea Primăriei Braşov.

Trebuie terminat până la finele lui 2015

Proiectul are o durată de implementare de 20 de luni, însă investiţia va trebui finalizată până în 31 decembrie 2015, când este termenul dat de Uniunea Europeană pentru cheltuirea banilor europeni.

Noul centru de afaceri urmează să se construiască pe o suprafaţă de 18.000 de metri pătraţi în apropiere de Institutul Cartofului şi Campusul Genius al Universităţii Transilvania şi va fi unul regional, pentru toate cele şase judeţe din Regiunea Centru. Firmele care îşi vor desfăşura activitatea aici vor dispune de dotări IT, laboratoare, servicii de asistenţă şi consultanţă, spaţii de expoziţii şi congrese, ţinând cont că investiţia a fost conceputa pentru a adăposti funcţiuni multiple. Totodată, va fi amenajat unui parc multifuncţional tematic de agrement, care va fi folosit şi pentru experimente în domeniul energiei durabile şi alte domenii conexe, activităţi de cercetare şi evenimente expoziţionale.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Vă Ajutăm din Brașov
O inițiativă plecată pe internet de la o anume tânără – Flavia Boghiu , în urma unei postări pe facebook
Șase noi decese cauzate de noul coronavirus. Numărul victimelor a ajuns la 146
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat sâmbătă seară șase noi decese în România din cauza coronavirusului, bilanțul total ajungând astfel
VIDEO O brașoveancă crede că a fost infectată cu COVID-19 după mai multe confuzii făcute de autoritățile medicale. A fost
Liuța Grama, o femeie din comuna Dumbrăvița, a chemat ambulanța din. Codlea pe 31 martie pentru a fi transportată la
Prima zi de amenzi majorate: 265 de „plimbăreți” amendați/ La Brașov, avem 198 de „carantinați” și peste 4.000 de persoane
În județul Brașov, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, 198 de persoane se află în carantină, iar 4.033 de persoane
Voluntarii, la datorie non-stop în această perioadă grea. Au distribuit materiale de dezinfecție la 400 de asociații, într-o zi
Fie că sunt dintre cei care s-au înscris pe listele de voluntari ale primăriei, fie că sunt voluntari ai unor
Arafat ia în calcul prelungirea stării de urgență: „Nu cred că vom ieși din starea de combatere a virusului înainte
„Dacă vorbim de starea de urgență e foarte posibil să ajungă să fie prelungită încă o lună. Poate această decizie
Agricultorii din Italia îi vor înapoi pe români la muncă. Exportam peste 100.000 de sezonieri
După Germania, și Italia caută un acord cu țările din estul Europei pentru ca muncitorii sezonieri să poată ajunge la
Ordonanța Militară nr. 7: Localitatea Țăndărei va intra în carantină/ Se suspendă zborurile din și spre zonele roșii pentru 14
Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a anunat care sunt prevederile Ordonanței Militare nr. 7. Se instituie carantină pentru localitatea Țândărei.
Sunt necesare noi restricții militare. A fost arestat primul cetățean care a încercat să fugă de un filtru de poliție
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a precizat că sunt necesare noi restricții militare, deoarece unele persoane nu au înțeles că
Cum se rostogolesc fake-news-urile în social media? Subiect de panică: coada de ambulanțe de la Infecțioase
O fotografie în care sunt surprinse mai multe ambulanțe așteptând în fața Spitalului de Boli Infecțioase Brașov a început să
Opt noi victime ale noului coronavirus. Bilanțul ajunge la 141 de morți
Încă 8 decese în România din cauza coronavirusului au fost anunțate sâmbătă, astfel încât bilanțul total urcă la 141. Două
127 de cazuri la Brașov – trei noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore/ În România, 430 de
Ieri, 3 aprilie, 9 tone de materiale sanitare, constând în 200.000 de măști FFP2, au ajuns în România din China.
Criza cauzată de coronavirus a ieftin carburanții. Care sunt benzinăriile din Brașov cu cele mai mici prețuri
Comisia Europeană a publicat un document cu anumite statistici care arată situaţia preţurilor combustibilor, iar în ţara noastră un litru
Guvernul pregătește o nouă ordonanță militară. Va fi prezentată astăzi
Premierul Ludovic Orban a anunțat astăzi că Guvernul a pregătit o nouă ordonanță militară care va fi prezentată astăzi. „Am
Au fost ridicate restricțiile pentru camioane de pe DN 1, ținând cont traficul este destul de lejer
Restricțiile impuse autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, pe DN1 (E60), Ploiești –
ISU Brașov a primit două autocamioane și o autospecială pentru descarcerare
ISU Brasov are în dotare de astăzi două autocamioane și o autospecială pentru descarcerare. Cele doua autocamioane au fost repartizate
Două asistente și opt infirmiere de la Secția de Psihiatrie Zărnești au intrat în carantină. Întregul personal va fi testat
Două asistente și opt infirmiere de Secția de Psihiatrie Zărnești a Spitalului de Neurologie și Psihiatrie Brașov au intrat în
De luni, Brașovul va avea un cabinet pentru urgențe stomatologice. 20 de medici vor fi la datorie
Începând de luni, Brașovul va oferi servicii stomatologice de urgență, gratuite, de luni până vineri, în intervalul orar 9.00-18.00, la
Două spitale din Brașov vor primi Hidroxiclorochină, medicamentul cu care sunt tratați pacienții infectați de COVID-19
Ministerul Sănătăţii anunţă că 18.000 de cutii Hidroxiclorochină, medicament folosit în tratamentul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, au fost donate
Un antreprenor brașovean anunță când se vor face următoarele livrări de echipamente medicale către România. Bogdan Micu consiliază Guvernul în
Un antreprenor din Braşov, care consiliază Guvernul României în domeniul achiziţiilor de echipamente şi materiale sanitare din China, a publicat