*Instanţa va lua o decizie în acest sens pe 23 octombrie
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a solicitat, săptămâna trecută, intrarea în faliment a companiei braşovene Hidromecanica, aflată în stare de insolvenţă, invocând „ neplata creanţelor curente de către debitoare, precum şi neplata sumelor previzionate prin planul de reorganizare”. „Pentru a fi citaţi creditorii şi debitoarea în vederea discutării propunerii de intrare în faliment, judecătorul sindic a acordat termen de judecată în data de 23 octombrie”, relevă reprezentanţi ai companiei. Cel mai probabil, Hidromecanica se îndreaptă spre faliment, după ce toate încercările de salvare ale companiei au fost epuizate.
La termenul de săptămâna trecută toată lumea se aştepta ca cererea de faliment să fie depusă de către Electrica, furnizorul de electricitate al companiei, către care se acumulaseră debite uriaşe, de peste patru milioane de lei, iar instanţa obligase Hidromecanica la plata a cel puţin 500.000 de lei din această sumă, bani pe care compania lichidatoare, CITR (fosta Casă de Insolvenţă Transilvania), susţine că nu îi are. „Au încercat să negocieze pentru plata în avans a unei cantităţi lunare de energie, dar nu au ajuns la niciun consens. Cei de la Electrica vor aplicarea deciziei instanţei, adică plata a 500.000 de lei”, ne-a declarat Adrian Damian, liderul Federaţiei Sindicale Înfrăţirea, la care este afiliat Sindicatul Hidroforţa.
Luna trecută compania a trimis acasă şi ultimii 150 de angajaţi pe care îi avea.
Compania Hidromecanica a intrat în insolvenţă în noiembrie 2010, după ce în vara acelui an Fiscul braşovean îi vânduse cel mai important activ – terenul şi activele din Centrul Civic al Braşovului – pentru 14 milioane de euro.
Compania Hidromecanica Braşov a înregistrat anul trecut pierderi de 2,64 de milioane de lei, rezultatul reportat constând în pierderi de 121,86 de milioane de lei. Firma este controlată de moştenitorii fostului acţionar majoritar, Lucian Gârbacea, care deţin 50,96% din titluri, un alt pachet semnificativ – de 45,21% – fiind deţinut de SIF Transilvania.
Două privatizări ratate
Societatea braşoveană a fost introdusă pe lista PSAL 1 a societăţilor de stat ce trebuiau privatizate de către Guvernul Mugur Isărescu. Pentru că a trenat foarte mult, privatizarea a avut loc abia în 2001, fiind ales, şi pe considerente politice, omul de afaceri braşovean, Alexandru Crişan. Pe perioada administraţiei Crişan, însă, societatea a fost introdusă într-un joc al fraudelor realizate de familia Crişan la Urex Rovinari, companie adusă în pragul falimentului. În cele din urmă, în vara lui 2004, contractul de privatizare a fost reziliat, întreprinderea fiind din nou scoasă la mezat de către Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului.
S-au primit şi atunci trei oferte – din partea SIF Transilvania, care mai deţine 45% din acţiuni, din partea omului de afaceri Lucian Gârbacea şi din partea societăţii Fin Ivar, firmă aflată în cercul de influenţă al familiei fostului senator PSD, Ioan Seche. Această societate a fost, de altfel, şi desemnată câştigătoare, pentru o ofertă financiară mult mai bună. Două zile mai târziu, AVAS a revenit asupra deciziei şi a scos din nou societatea la privatizare, deoarece Fin Ivar Sa avea un acţionariat înglodat în datorii către stat.
Cea de-a treia încercare de privatizare s-a soldat cu desemnarea ofertei de cumpărare a pachetului majoritar de acţiuni a omului de afaceri Lucian Gârbacea, unul dintre asociaţii firmei de transport Luc Forest, ca fiind cea mai bună. În primăvara lui 2009, acţionarul majoritar Lucian Gârbacea a decedat, structura acţionariatului schimbându-se. Astfel, 37,79% din acţiuni i-au revenit Rodicăi Gârbacea, SIF Transilvania deţine 36,26%, Lucian Nicolae Gârbacea şi Teodor Ştefan Gârbacea vor deţine, şi ei, câte 11,33%. Alţi acţionari persoane fizice vor deţine 3,26%.