Reprezentanţii Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi împreună cu autorităţile din Buzău au decis să redeschidă circulaţia pe DN 10, Braşov – Buzău, începând de aseară. Circulaţia se va desfăşura însă pe un singur fir şi numai în anumite intervale orare stabilite la nivelul Prefecturii Buzău.
Mai precis autoturismele se vor putea deplasa între orele 6.30 – 8.30, 12.00 – 14.00 respectiv 18.00 – 20.00, iar maşinile cu o masă mai mare de 7,5 tone nu vor avea acces pe această şosea. Drumul Naţional 10 a fost închis, la kilometrul 81, din cauza unor alunecări de teren în zona Barajului de la Siriu, în urmă cu două săptămâni. De atunci şoferii au fost nevoiţi să facă un ocol de aproape 200 de kilometri, prin Vălenii de Munte pentru a ajunge de la Braşov la Buzău şi invers. Restricţiile vor fi impuse pe durata a cel puţin un an, timp în care vor avea loc lucrări ample de consolidare a versantului care a luat-o la vale.
2 comentarii
„De atunci şoferii au fost nevoiţi să facă un ocol de aproape 200 de kilometri”…cred ca e o greseala aici.
Un ocol de 200km ar insemna 200km in plus fata de drumul obisnuit, adica undeva la 350km. Cel mai probabil ai vrut sa spui 20km, daca se merge pe ruta asta: https://maps.google.ro/maps?saddr=Buz%C4%83u,+Jude%C8%9Bul+Buz%C4%83u&daddr=45.2384151,26.0284218+to:Bra%C8%99ov,+Jude%C8%9Bul+Bra%C8%99ov&hl=ro&ie=UTF8&sll=45.439107,26.217122&sspn=0.643682,1.674042&geocode=FUswsQIdmzCZASmv9m_92F-xQDGn7MpCkvosww%3BFY9IsgIdhSmNASmjSMb7W6SzQDEX0Vw3EFmZ9Q%3BFWvRuAIdG-GGASnxFKIqhluzQDEPHjlU7_L1bA&oq=braso&mra=dpe&mrsp=1&sz=10&via=1&t=m&z=10.
Ocolul prin Vălenii de Munte – Cislău (nu Ploiești, pe unde te bagă automat Google sau GPS-ul) este mai lung cu cca 10 – 15 km. Mai folosim și hărțile clasice pentru că „roboții” ăștia sunt cam căpoși. Mai lung e doar pentru cei ce merg în zona Pătârlagele – Nehoiu – Varlaam – Siriu.