*Institutul de Cercetare de la Braşov a brevetat soiul Braşovia
Producerea seminţelor de cartof dulce şi cartof violet sunt proiecte pentru perioada următoare ale specialiştilor de la Institutul Naţional de Cercetare, Dezvoltare pentru Cartof şi Sfecla de Zahăr de la Braşov, a declarat Sorin Chiru, directorul general al institutului.
„Împreună cu specialişti ai Universităţii din Cluj, dar şi din Coreea, lucrăm la un proiect pentru producerea seminţelor de cartof dulce, o cultură ce se pretează solului ţării noastre şi care acum se produce în cantităţi destul de mici la Dăbuleni. De asemenea, avem în plan şi producerea seminţei de cartof violet care conţine antioxidanţi în cantităţi chiar mai mari decât fructele de pădure. Până se brevetează un soi de cartof durează între 12 şi 14 ani de cercetare, dar sperăm ca acest termen să se reducă cu 3-4 ani având în vedere tehnologiile noi care au apărut”, a afirmat Sorin Chiru.
El a precizat că, în România, cartoful este produs în condiţii mult mai ecologice decât în alte ţări, având în vedere că fermierii nu au la dispoziţie fondurile necesare pentru aplicarea tuturor tratamentelor necesare, iar dacă producătorii ar primi un sprijin mai consistent din partea statului această cultură ar fi mult mai căutată în exterior.
„În acest an, am brevetat încă un soi de cartof intitulat Braşovia, un soi de viitor, bun la gust, cu o rezistenţă virotică bună, calităţi culinare bune, iar pentru omologare avem alte două soiuri care, cel mai probabil, vor fi brevetate anul viitor. Până acum avem brevetate 12 soiuri de cartof între care amintesc soiurile Rustic, Roclas, Cristian, Nicoleta, soiuri gustoase, rezistente de pe urma cărora se obţin producţii foarte bune dacă se aplică tehnologia”, a spus Sorin Chiru.
Referitor la preţul seminţei de cartof, el a adăugat că acesta este de 1,5 lei pentru soiurile timpurii şi extratimpurii, 1,6 lei pentru elită şi 1,7 lei pentru super-elită, preţuri în care este inclus şi TVA, pe care le consideră destul de acceptabile pentru producători. Deocamdată, sămânţa de cartof produsă la institutul de la Braşov este destinată doar pieţei interne.