În perioada 13 – 14 septembrie 2014 O.N. Cercetaşii României C.L. Orion Miercurea Ciuc, Asociaţia S.O.S. “Ţara Făgăraşului”, Asociaţia Montană Carpaţi şi Asociaţia Salvamont Victoria organizează a II – a etapă a acţiunii de remarcare a traseelor turistice din zona Văii Sebeşului, etapă inclusă în programul „Voluntar în Carpaţi 2014”.
Va fi continuată refăcerea traseelor turistice din partea estica a Munţilor Făgăraşului, trasee din zona Berevoescu şi Comisul care asigură accesul în creastă dinspre satele Sebeş (de Făgăraş), Hârseni, Recea şi Mărgineni. Tabăra de bază va fi stabilită la Fântâniţa Craiesei pe Valea Sebeşului. Munca efectivă va consta în revopsirea marcajelor, îndepărtarea obstacolelor de pe poteci, montarea unor stâlpi cu indicatoare şi în reparaţii facute refugiilor. Prima etapă s-a desfăşurat între 20 – 24 august şi la ea au participat 37 de voluntari.
Acţiunile de remarcare organizate de Asociaţia Montană Carpaţi se bazează în exclusivitate pe voluntari din toate colţurile ţării.
Programul “Voluntar în Carpaţi” reprezintă modul direct în care Asociaţia Montană Carpaţi (AMC) se implică în extinderea, refacerea şi întreţinerea infrastructurii necesare turismului montan pedestru în Carpaţii româneşti. Participanţii vor primi certificate de voluntariat. În 2014 programul „Voluntar in Carpaţi” a cuprins acţiuni de refacere a traseelor montane, a marcajelor şi a elementelor de semnalizare aferente în masivele Lotru, Ciucaş, Făgăraş, Iezer – Păpuşa, Vrancea şi Godeanu cu ajutorul a peste 250 de voluntari.
Înscrierile se fac la link-ul https://www.facebook.com/events/715599808517044/
Se caută voluntari pentru refacerea marcajelor din Munţii Făgăraş
0
Add A Comment
Alte stiri similare
Trafic îngreunat pe strada De Mijloc din Brașov, în urma unei tamponări între mai multe autovehicule
Traficul este îngreunat în această dimineață pe strada De Mijloc spre strada Stadionului, în urma unei tamponări care a avut…
Pe 17 iunie 1910, inginerul şi inventatorul Aurel Vlaicu a executat primul zbor din istoria aviaţiei române. Avionul a fost…
Zona Tohanul Nou, care aparține de Zărnești, s-a dezvoltat în ultimii ani, iar odată cu creșterea numărului de consumatori, rețelele…
RATBV, compania care asigură transportul public în municipiul Brașov și în zona metropolitană, a încheiat anul trecut cu afaceri de…
Companiile Uber și Bolt au vrut să readucă trotinetele electrice pe străzile Brașovului, după ce serviciul a fost suspendat de către…
Centrul oraşului Râşnov a fost transformat în piaţă pietonală, iar traficul a fost direcţionat în subteran, începând cu anul 2016.…
Tot mai mulţi angajatori români se confruntă cu dificultăţi în recrutarea forţei de muncă locale, motiv pentru care soluţia angajării…
Brașoveanul Claudiu Gherguț, câștigătorul sezonului 15 „Chefi la cuțite”, s-a întâlnit cu Chef Richard Abou Zaki în Italia, la Retroscena,…
Serviciul Independent de Intervenții și Actiuni Speciale (abreviat: SIAS) este unitatea centrală a Poliției Române care gestionează activitatea cunoscută sub conceptul de intervenții și…
A sta la bloc sau la casă este o alegere cu implicații majore pe termen lung, fiecare dintre variante oferind…
Lucrările de restaurare şi reabilitare a castelului Miko din localitatea Olteni, aflată la 45 km de Brașov, se vor finaliza…
Traficul a fost blocat pe DN 1, între localităţile Ghimbav şi Codlea, în urma unui accident în care au fost…
Sâmbătă, 21 iunie 2025, de la ora 18.30, în sala Operei Brașov, Cvintetul vocal ANATOLY vă invită la un concert…
Universitatea TRANSILVANIA din Brasov are vești bune pentru pasionații de aviație sau pentru cei care își doresc o carieră în…
După cum Biz Brașov vă anunța în exclusivitate în luna ianuarie, un om de afaceri româno-israelian din Brașov încearcă să…
În condițiile în care funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Braşov este în continuare vacantă, Consiliul…
În 19 iunie, de la ora 18.00, Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov invită publicul la un concert…
O echipă formată din 𝟲 𝗰𝗮𝗱𝗿𝗲 𝗱𝗶𝗱𝗮𝗰𝘁𝗶𝗰𝗲 𝘀𝗶 𝟭𝟮 𝘀𝘁𝘂𝗱𝗲𝗻𝘁𝗶 𝗱𝗶𝗻 𝗮𝗻𝗶𝗶 𝘁𝗲𝗿𝗺𝗶𝗻𝗮𝗹𝗶 𝗮𝗶 𝗙𝗮𝗰𝘂𝗹𝘁𝗮𝘁𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝗠𝗲𝗱𝗶𝗰𝗶𝗻𝗮 de la 𝗨𝗻𝗶𝘃𝗲𝗿𝘀𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮…
Traficul rutier este blocat pe DN1, între localitățile Ghimbav și Codlea, din cauza unui accident rutier. „În accident au fost…
Excelența Sa, Giles Portman, Ambasadorul Marii Britanii în România, a participat la o vizionare privată a expoziției de referință Lee Miller’s…