* În caz de ingerare accidentală se recomandă ca antidot Vitamina K1
În perioada 8 – 15 septembrie vor avea loc activităţile de deratizare a domeniului public şi privat al municipiului Braşov, precum şi cele de dezinsecţie, deratizare şi dezinfecţie ale unităţilor de învăţămînt (şcoli, licee, colegii), a anunţat Primăria Braşov.
Potrivit unei decizii a aleşilor locali din anul 2013 cetăţenii cu gospodării individuale, agenţii economici, instituţiile publice şi asociaţiile de proprietari (locatari), au obligaţia de a efectua deratizarea pe suprafeţele care le deţin, concomitent cu acţiunile desfăşurate pe domeniul public şi privat, numai cu un operator licenţiat de autoritatea de reglementare competentă pe baza unui contract încheiat între acesta şi autoritatea administraţiei publice locale.
Primăria anunţă că momelile raticide utilizate în acţiunea de deratizare a domeniului public şi privat al municipiului Braşov vor fi amplasate în staţii de intoxicare impermeabile, inscripţionate cu mesajul „Atenţie, Otravă” sau „Atenţie, teren deratizat”, substanţa folosită şi telefonul prestatorului. În caz de ingerare accidentală se recomandă ca antidot Vitamina K1şi consultul medicului.
Părinţii sunt rugaţi ca în perioada amintită să supravegheze copiii, pentru a nu intra în contact cu substanţele raticide, şi posesorii de animale, să ia toate măsurile necesare pentru evitarea eventualelor accidente.